Piața smartphone-urilor nu dă semne de revigorare, dar există și o veste bună: telefoanele se vor ieftini, după ani de creștere continuă a prețurilor
International Data Corporation (IDC) și-a revizuit previziunile privind livrările de smartphone-uri la nivel mondial” pentru a doua oară în acest an din cauza ”unei reveniri mai lente a pieței” decât se aștepta anterior. Potrivit celor mai recente date, piața totală de smartphone-uri va scădea cu 1,1% în 2023, la 1,19 miliarde de unități. IDC estimase anterior o revenire de 2,8% pentru acest an. Din total, 967,7 de milioane de telefoane vor fi Android (-1,2% față de 2022) și restul, de 225 de milioane vor fi iPhone-uri (-0,5%).
Piața continuă să sufere din cauza cererii slabe și a provocărilor macroeconomice actuale. O redresare reală a pieței este așteptată de către specialiști abia în 2024, când IDC estimează o creștere de 5,9% de la an la an, urmată de o creștere mai ușoară, de o singură cifră, care va duce la o rată de creștere anuală compusă de 2,6% pe următorii cinci ani.
„Având în vedere costurile în creștere și provocările continue în ceea ce privește cererea din partea consumatorilor, producătorii de echipamente originale sunt destul de prudenți în ceea ce privește anul 2023. Deși există în sfârșit câteva vești bune din China, odată cu recenta redeschidere, există încă multă incertitudine și lipsă de încredere, ceea ce duce la o perspectivă prudentă”, a declarat Nabila Popal, director de cercetare în cadrul IDC Mobility and Consumer Device Trackers.
„Cu toate acestea, rămânem convinși că piața globală va reveni pe creștere în 2024, odată ce vom depăși aceste provocări pe termen scurt. Asta deoarece există un ciclu de reîmprospătare semnificativ în piețele dezvoltate, precum și spațiu pe piețele emergente pentru a alimenta o creștere stabilă pe termen lung.”
Telefoanele pliabile cuceresc piața
Chiar dacă piața totală este estimată să scadă, segmentul telefoanelor pliabile prinde din ce în ce mai mult în preferințele oamenilor. Segmentul ”pliabilelor” urma să crească la aproape 22 de milioane de unități în acest an – o creștere de 50%. ”Această categorie va continua să crească pe măsură ce costurile de producție scad și tot mai mulți producători de echipamente originale lansează telefoane în această gamă”, notează raportul IDC.
La MWC 2023, târgul de la Barcelona ce a avut loc în luna februarie, au fost lansate o serie de telefoane pliabile de la Oppo, Honor și Tecn, iar OnePlus a confirmat planurile despre un viitor telefon pliabil care va apărea în cursul acestui an.
De asemenea, telefoanele 5G vor continuă să crească în 2023 și vor reprezenta 62% din smartphone-urile livrate la nivel mondial în 2023, urmând să ajungă la 83% până în 2027.
„2023 va fi un an cu două jumătăți, prima jumătate urmând să se suprapună cu alunecarea descendentă din al patrulea trimestru al anului 2022”, a declarat Anthony Scarsella, director de cercetare în cadrul IDC’s Mobility and Consumer Device Trackers.
„Cele mai multe regiuni se vor confrunta cu scăderi de două cifre în prima jumătate a anului, vor face un viraj în teritoriu pozitiv în al treilea trimestru și apoi vor impulsiona o creștere de două cifre în ultimul trimestru al anului. Ne așteptăm ca afluxul de flagship-uri premium, care se lansează de obicei în trimestrele al treilea și al patrulea, să împiedice ca declinul pe întregul an să fie mai grav.”