Piaţa telecom a urcat cu 35,4% în trimestrul al treilea, la 286 milioane euro
‘Piaţa de smartphones a continuat să crească în T3 2017, înregistrând creşteri importante, de două cifre. Produsele cu ecrane mai mari de 5 inchi au avut cele mai mari creşteri. În segmentul de căşti, produsele de gaming au contribuit cel mai mult la evoluţia pozitivă a categoriei. Produsele de localizare, brăţările şi accesoriile de fitness, precum şi ceasurile inteligente au înregistrat creşteri semnificative şi în acest trimestru’, se arată în se arată în studiul GfK Temaxdocument.
O altă creştere semnificativă a fost consemnată la electrocasnicele mici, de 18,1%, la 53 milioane euro.
‘Motorul creşterii de pe acest sector a fost de departe expresorul de tip fullautomatic. În plus, câteva dintre pieţele mai mici au înregistrat un ritm de creştere rapid în acest trimestru (de exemplu, aparatele verticale cu aburi pentru îndreptarea ţesăturilor, aparatele electrice de tocat carne, friteuzele)’, conform GfK Temax.
Sectorul Foto a avut o creştere de 9,3%, în cel de-al treilea trimestru din acest an, la 6 milioane euro, în timp ce la electronice creşterea a fost de 8,5%, la 100 milioane lei. Piaţa electrocasnicelor mari a urcat cu 4,7%, la 165 milioane euro, în T3, iar cea IT cu 1,7%, la 92 milioane euro.
Dispozitivele de printare, în schimb, au scăzut cu 11,7%, la 7 milioane euro.