Piaţa terenurilor s-a dublat în 2018. În acest an, preţurile vor rămâne constante – raport CBRE

Suprafaţa totală tranzacţionată în 2018, destinată proiectelor de spaţii de birouri, spaţii comerciale, rezidenţiale sau industriale este de aproximativ 140 ha, potrivit CBRE citat de News.ro.
Economica.net - mar, 19 mart. 2019, 12:30
Piaţa terenurilor s-a dublat în 2018. În acest an, preţurile vor rămâne constante - raport CBRE

”Segmentul spaţiilor de birouri a fost dominat de companii ca Globalworth, Portland Trust şi Forte Partners, care au achiziţionat loturi de teren cu o valoare totală estimată la 23,7 milioane euro şi o suprafaţă cumulată de 32.000 m². Investitori importanţi cum sunt Opus Land şi One United Properties au cumpărat circa 116.000 m², destinaţi construcţiilor rezidenţiale, a căror valoare se plasează la aproximativ 20,4 milioane euro”, se arată în comunicat.

Proiectele de spaţii comerciale, cele mixte, precum şi dezvoltările industriale şi logistice s-au înmulţit la rândul lor în 2018, constituind motivul a numeroase achiziţii de terenuri, iar cele mai multe tranzacţii cu terenuri au avut loc în Bucureşti, scrie News.ro.

”Printre cele mai importante tranzacţii care au marcat piaţa terenurilor în 2018, se află achiziţia, de către Mitiska REIM, a terenului fostei fabrici Helitube din Colentina, care ocupă o suprafaţă de 89.500 m² şi unde va fi început un proiect de spaţii comerciale”, se arată în comunicat.

Dezvoltatori de spaţii logistice şi industriale cum sunt P3 şi WDP au cumpărat în 2018 loturi de teren care totalizează 600.000 m² şi în perioada următoare se aşteaptă demararea mai multor construcţii pe acest segment. O direcţie din ce în ce mai puternică este apariţia proiectelor imobiliare de tip “mixed use”, în care se îmbină două sau mai multe componente, de exemplu spaţiile de birouri cu spaţiile comerciale şi cele rezidenţiale, potrivit CBRE.

”Astfel, nume recunoscute pe piaţă, ca Globalworth, AFI Europe, Speedwell, One United Properties şi-au îndreptat atenţia către acest gen de dezvoltări şi au investit în achiziţia a 154.000 m², pe care vor fi ridicate proiecte mixte. Din această suprafaţă, 53.000 m² sunt incluşi în tranzacţia prin care a fost vândut terenul fostei fabrici Ventilatorul din Bucureşti, intermediată de CBRE”, se arată în comunicat.

La nivel naţional, cele mai multe cereri din 2018 au venit din partea marilor retaileri, care şi-au redobândit încrederea în potenţialul de dezvoltare al oraşelor regionale. Astfel, jucători precum Mitiska REIM, Prime Kapital, Catinvest şi-au securizat proiecte prin achiziţia de terenuri în Baia Mare, Iaşi şi Craiova.

Preţurile terenurilor construibile s-au situat, în general, la un nivel constant în 2018. În Bucureşti şi în cele mai mari oraşe regionale, cum sunt Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi s-au observat uşoare creşteri, de circa 10%, în zonele cele mai solicitate.

“În 2019, toţi indicatorii analizaţi arată că preţurile vor rămâne constante. Pe piaţa de birouri, creşterile vor fi temperate de presiunea indusă de noile reglementări fiscale şi de majorarea salariilor. Pe segmentul rezidenţial, vânzările nu mai au acelaşi ritm, iar acest lucru va ţine şi costurile terenurilor la un nivel similar cu cel din ultima perioadă. Pe viitor, tendinţa de temperare a preţurilor ar putea fi întreruptă de punerea în vânzare a unor terenuri foarte bine amplasate, care dispun şi de Plan Urbanistic Zonal (PUZ), ceea ce le-ar creşte valoarea”, a declarat Andrei Brînzea, Head of Land Development al CBRE Romania.

 

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...