Protestul din Piaţa Universităţii a ajuns pe CNN

Imagini cu incidentele violente din Piaţa Universităţii, precum şi un articol referitor la acestea au apărut pe secţiunea iReport a site-ului postului de televiziune CNN. Secţiunea găzduieşte materialele jurnalistice trimise postului de către persoane care nu sunt angajate ale prestigioasei televiziuni.
Economica.net - sâm, 14 ian. 2012, 20:40

Relatarea provine de la unul din protestatarii din Piaţa Universităţii şi este evident ostilă preşedintelui Băsescu.

„Poporul român nu-l mai suportă. El şi partidul său au peste 56% din Parlament şi au făcut tot ce au vrut în ultimii opt ani. Este o neruşinare din partea unui preşedinte”, se spune în respectivul articol.

Se pare că autorul  şi-a scris relatarea chiar din piaţă.

„Avem nevoie de sprijin. Oamenilor le este prea frică să iasă pe străzi şi să protesteze din cauza amenzilor pe care le primsc. Aceste proteste reprezintă ceea ce românii numesc ‘a doua revoluţie română’! Vor protesta şi vor deveni violenţi până când toţi oamenii vor ieşi pe stradă şi preşedintele României, Traian Băsescu, va demisiona”, scrie jurnalistul amator pe site-ul CNN,

 

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește salariul mediu net până la 7.000 de lei
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește ...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că programul de guvernare al PNL prevede crearea a 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului 2028 şi o......
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", ...
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare pentru dependenți
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare ...
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că centrele regionale de recuperare pentru dependenţi ...
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Inundaţiile de proporţii care au avut loc săptămâna trecută în sud-estul Spaniei s-au soldat cu cel puţin 211 morţi, ...