PIB-ul Germaniei se va contracta cu 0,5% în 2024 din cauza crizei bugetare – institutul IW
Cabinetul de la Berlin face eforturi pentru a ajunge la un acord cu privire la bugetul pe 2024, după ce o decizie de luna trecută a Curţii Constituţionale i-a dat peste cap planurile de cheltuieli.
„Guvernul german a jucat un rol decisiv în această criză. Acum coaliţia trebuie să îşi demonstreze capacitatea de acţiune în termeni de politică fiscală”, a declarat directorul institutului IW, Michael Huether.
Disputa pe tema bugetului federal îngrijorează companiile astfel că multe dintre ele şi-au amânat deciziile de investiţii, pentru moment, susţin analiştii de la IW.
Potrivit calculelor IW, cheltuieli guvernamentale în valoare de peste 20 de miliarde de euro vor trebui să fie tăiate ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, ceea ce va duce la contracţia PIB-ului cu 0,5%. În cel mai sumbru scenariu, este posibil chiar ca Produsul Intern Brut al Germaniei să înregistreze anul viitor un declin de un punct procentual, subliniază IW.
În mod normal, anul următor ar fi trebuit să fie unul de revenire pentru economia germană, după un declin de 0,5% aşteptat în acest an.
Institutul IW precizează că în ultimii 70 de ani, PIB-ul Germaniei a scăzut timp de doi ani consecutivi doar o singură dată, în 2002 şi 2003. În timp ce economia germană se contractă, alte mari economii ale lumii sunt aşteptate să crească, cum este Italia, care va înregistra un avans de 0,5%, Franţa, unul de 0,8%, SUA, nul de 1,3%, în timp ce economia globală ar urma să avanseze cu 2,5%, estimează IW.
Însă chiar şi fără criza bugetară, institutul de cercetare este de părere că modelul economic german bazat pe exporturi, este supus la presiuni.
Comerţul mondial este aşteptat să înregistreze în 2024 un avans de doar 1%, după o contracţie de 1,5% în 2023. De asemenea va fi un an dificil pentru sectorul construcţiilor din cauza dobânzilor ridicate, estimează IW. Numai sectorul serviciilor ar urma să înregistreze o uşoară creşterea, adaugă institutul de studii economice.
Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.