Economia României a crescut cu 4,1% în primul trimestru. Reviziure în uşoară scădere

Economica.net
08 07. 2016
82_v_bad_news_for_borrowers__the_economy_could_improve_this_year_51109100

Primele date preliminare, publicate de INS la jumătatea lunii mai şi reconfirmate în iunie, arătau că economia românească a crescut în primul trimestru din acest an cu 1,6% faţă de trimestrul precedent şi cu 4,2% faţă de trimestrul I 2015, pe date ajustate în funcţie de factorii sezonieri.

Datele publicate vineri marchează o uşoară revizuire în scădere a ratelor de creştere pe seria ajustată sezonier, la 1,5% faţă de trimestrul precedent şi la 4,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În schimb, INS a menţinut la 4,3% rata de creştere a economiei româneşti pe seria brută.

Datele reconfirmă că economia fost susţinută în primul trimestru de avansul puternic al consumului populaţiei.

În date ajustate sezonier revizuite, valoarea PIB pentru primul trimestru a fost de 184,37 miliarde lei, echivalent cu circa 41,4 miliarde euro. Valoarea a fost revizuită în scădere, de la nivelul de 185,74 miliarde lei avansat în 7 iunie de INS.

Pe serie brută, valoarea PIB este mult mai mică, de doar 146,7 miliarde lei, sau 33 miliarde euro, economia românească înregistrând o mare volatilitate a valorii PIB între trimestre.

Creşterea PIB din primul trimestru al acestui an, raportată la aceeaşi perioadă din 2015, este identică cu cea înregistrată în primele trimestre din 2014 şi 2015, potrivit seriilor statistice publicate de INS.

De asemenea, avansul faţă de trimestrul anterior este cel mai rapid din al treilea trimestru din 2014.

Datele publicate vineri menţin, cu unele mici modificări, detaliile publicate anterior legate de componentele creşterii economice.

Astfel, pe partea de formare a PIB, creşterea economcă a fost susţinută în special de avansul cu 13,1%, faţă de primul trimestru din 2015, din comerţul en gros şi en detail, service auto, transport, depozitare, hoteluri şi restaurante, cele mai sensibile activităţi la creşterea consumului.

De asemenea, activităţile de spectacole, culturale şi recreative au avansat cu 9,1% (revizuire în creştere, de la +8,9%), iar activitatea din sectorul informatică şi comunicaţii a crescut cu 7,5% (revizuire în scădere, de la +7,6%).

Singurul domeniu în declin faţă de primele trei luni din 2015 a fost agricultura, cu o scădere a activităţii cu 1,2% în primul trimestru din acest an.

Pe partea de utilizare a PIB, cheltuielile de consum ale populaţiei au urcat în primul trimestru cu 9,5% (revizuire în scădere, de la +10%) faţă de aceeaşi perioadă din 2015, contribuind cel mai mult la creşterea economică.

Vânzările din sectorul de retail au fost stimulate de măsurile fiscale ale guvernului. Astfel, de la 1 ianuarie 2016 au intrat în vigoare mai multe reduceri de taxe şi impozite.

Cota generală de TVA a scăzut de la 24% până la 20%, iar cota TVA pentru apa potabilă şi pentru cea folosită în irigaţii a scăzut de la 24% până la 9%.

Compararea datelor economice din primul trimestru al acestui an cu cele din aceeaşi perioadă din 2015 este influenţată şi de reducerea TVA la alimente de la 24% până la 9%, de la 1 iunie 2015.

Datele INS publicate vineri mai arată că formarea brută de capital fix, un indicator al investiţiilor din economie, a crescut în primul trimestru cu doar 2,3% faţă de perioada ianuarie-martie 2015.

Cifrele privind acest indicator al investiţiilor au fost puternic revizuite în scădere, datele preliminare din iunie arătând un avans mult mai mare, de 7%.

În schimb, cifrele privind contribuţia la formarea PIB a exportului net, un indicator care ţine seama de evoluţia exporturilor şi importurilor în perioada analizată, au fost revizuite pozitiv, de la -3,4% la -2%.

Creşterea economică anunţată de INS a depăşit estimările analiştilor. Un sondaj Bloomberg anticipa un avans al economiei româneşti cu 3,9% în primul trimestru, aceasta fiind media estimărilor economiştilor consultaţi de agenţia internaţională de ştiri.

Pentru întregul an 2016, Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană şi Guvernul României estimează un avans economic de 4,2%, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) mizează pe o creştere de 4%.

viewscnt