PIB-ul UE, revizuit în creştere în urma implementării ESA 2010

Economica.net
17 10. 2014
uniunea_europeana_69564700_53623800

Înlocuirea vechiului sistem ESA 1995 cu noul European System of Accounts 2010 face parte dintr-o mişcare globală la un nou sistem de contabilizare care a fost implementat deja în SUA încă din luna august a anului trecut. În SUA, implementarea noii metodologii a dus la îmbunătăţirea cu 3,6% a datelor privind PIB în 2012.

Principala modificare introdusă de ESA 2010 este că sumele pentru cercetare şi dezvoltare vor fi considerate investiţii şi nu cheltuieli curente iar cheltuielile pentru echipamentele militare vor fi considerate investiţii. Sunt incluse în Produsul Intern Brut veniturile din producţia, importul şi consumul de droguri, prostituţia şi traficul cu alcool şi tutun.

Comisia Europeană a estimat că impactul noii metodologii de calcul a PIB va fi diferit în rândul statelor membre, în primul rând din cauza variaţiilor care există între ţările UE când este vorba de cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare.

În 2010, cel mai semnificativ impact al implementării ESA 2010 s-a înregistrat în Cipru (plus 9,5%) şi Olanda (plus 7,6%), iar cel mai redus în Luxemburg (plus 0,2%) şi Letonia (minus 0,1%).

Schimbările de metodologie au determinat revizuirea în creştere cu 2,2% a nivelului Produsului Intern Brut în zona euro şi cu 2,3% în cazul Uniunii Europene, în 2010. În România, noua metodologie de calcul a dus la îmbunătăţirea cu 1,9% a datelor privind PIB-ul în 2010.