Piedone renunţă la funcţiile din PC
Piedone menţionează că au trecut mai mult de 36 de zile de la momentul în care s-a stabilit demararea procedurilor statutare pentru organizarea unui congres extraordinar.
„Cu tot respectul pe care vi-l port, dumneavoastră şi Partidului Conservator, vă anunţ că au trecut 36 de zile de când am revenit asupra deciziei de a demisiona din toate funcţiile politice deţinute, rămânând prim-vicepreşedinte al Partidului Conservator şi preşedinte al Organizaţiei Bucureşti, până la organizarea Congresului Extraordinar, conform prevederilor statutare. Întrucât nu s-a întreprins niciun demers pentru organizarea acestui congres, revin la decizia pe care am luat-o inţial, pe data de 21.09.2011, când am anunţat că demisionez din toate funcţiile politice, rămânând un simplu membru, ce îşi va achita la zi cotizaţia. Asigurându-vă din nou de tot respectul meu, vă anunţ că de această dată, decizia mea este irevocabilă”, scrie Piedone.
Piedone mai spune că organizarea Congresului extraordinar este un demers care se dovedeşte, astfel, a fi peste capul preşedintelui PC şi că ştie că vor începe atacuri politice la adresa sa.
„Ştiu că de mâine, nu prin voinţa dumneavoastră, ci, printr-o voinţă politică impusă, vor începe atacuri, se vor dezvolta subiecte, se vor face scenarii şi presupuneri legate de viitor şi de persoana mea. Toate aceste posibile viitoare critici, ale dumneavoastră sau ale colaboratorilor dumneavoastră, prezenţi şi viitori, v-aş ruga să vi le asumaţi, pentru că eu, Cristian Popescu-Piedone, nu am trădat pe nimeni şi nu voi trăda, ci voi rămâne loial întotdeauna cetăţenilor Sectorului 4. Îi asigur din nou pe aceştia de faptul că, indiferent de hainele pe care le voi îmbrăca din 2012, orice pas pe care îl voi face va fi în strictul lor interes şi le va aduce beneficii directe şi imediate. Aşa să îmi ajute Dumnezeu, atât mie, cât şi dumneavoastră, pentru evoluţia amândurora!”, scrie liderul PC.
Piedone şi-a anunţat, la începutul lunii octombrie, demisia din funcţiile deţinute în PC, însă, după câteva zile, a revenit asupra deciziei, menţionând că doreşte în continuare corganizarea unui congres extraordinar.