Pierderea OTP Bank România se adânceşte la 7,7 mil euro în prima jumătate a anului

OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 2,27 miliarde forinţi (7,67 milioane euro) în primul semestru, de nouă ori peste rezultat negativ de 242 milioane forinţi (818.000 euro) din perioada similară din 2012, ca urmare a înrăutăţirii rezultatului operaţional şi a creşterii costului riscului.
Economica.net - joi, 15 aug. 2013, 12:33
Pierderea OTP Bank România se adânceşte la 7,7 mil euro în prima jumătate a anului

Anul trecut, OTP Bank România a consemnat o pierdere de 5,53 miliarde de forinţi (19,1 milioane de euro), faţă de 763 milioane de forinţi (2,73 milioane de euro) profit net în 2011.

Provizioanele constituite pentru posibile pierderi din credite neperformante au urcat cu 34% în primul semestru, de la 3,89 miliarde de forinţi (13,14 milioane de euro) la 5,2 miliarde de forinţi (17,57 milioane de euro), se arată în raportul financiar al grupului.

Profitul operaţional a scăzut cu 17%, de la 3,67 miliarde de forinţi (12,4 milioane de euro) la 3,05 miliarde de forinţi (10,3 milioane de euro), reflectând declinul veniturilor nete din dobânzi, în timp ce cheltuielile operaţionale ale băncii au fost reduse.

Veniturile totale au coborât cu 8%, de la 10,5 miliarde de forinţi (35,5 milioane de euro) la 9,67 miliarde de forinţi (32,67 milioane de euro), în timp ce veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 10%, de la 8,6 miliarde de forinţi (29 milioane de euro) la 7,74 miliarde de forinţi (26,15 milioane de euro),

Declinul veniturilor nete din dobânzi a fost cauzat de deteriorarea portofoliului de credite şi de cheltuielile ridicate cu atragerea de depozite, se arată în raport.

Încasările nete din taxe şi comisioane au avansat cu 11%, de la 846 milioane de forinţi (2,86 milioane de euro) la 940 milioane de forinţi (3,2 milioane de euro), în timp ce veniturile nete din alte surse, excluzând dobânzile, au coborât cu 9%, de la 1,08 miliarde de forinţi (3,65 milioane de euro) la 983 milioane de forinţi (3,3 milioane de euro).

Cheltuielile operaţionale au scăzut cu 3% în intervalul analizat, de la 6,83 miliarde de forinţi (23 milioane de euro) în prima jumătate a anului trecut la 6,62 miliarde de forinţi (22,4 milioane de euro) în primele şase luni din acest an.

În trimestrul al doilea, OTP Bank România a consmenat o pierdere de 1,54 miliarde de forinţi (5,2 milioane de euro), comparativ cu profit de 921 milioane de forinţi (3,1 milioane de euro) în aceeaşi perioadă a anului trecut. Înrăutăţirea rezultatului s-a datorat creşterii puternice a provizioanelor, în timp ce profitul operaţional a urcat.

Provizioanele pentru eventuale pierderi din credite neperformante au avansat de peste cinci ori, de la 535 milioane de forinţi (1,82 milioane de euro) în aprilie-iunie anul trecut la 3,3 miliarde de forinţi (11,15 milioane de euro) în perioada similară din acest an.

Profitul operaţional a avansat cu 26% în trimestrul al doilea, de la 1,46 miliarde de forinţi (4,97 milioane de euro) la 1,84 miliarde de forinţi (6,22 milioane de euro). Veniturile totale au crescut cu 3%, de la 5 miliarde de forinţi (17 milioane de euro) la 5,16 miliarde de forinţi (17,4 milioane de euro).

Cheltuielile operaţionale au consemnat un declin de 6%, de la 3,54 miliarde de forinţi (12 milioane de euro) la 3,3 miliarde de forinţi (11,15 milioane de euro).

Activele totale ale OTP Bank România au avansat cu 3% faţă de sfârşitul anului trecut, de la 461,46 miliarde de forinţi (1,586 miliarde de euro) la 477,17 miliarde de forinţi (1,62 miliarde de euro) în iunie.

Depozitele au crescut cu 14%, de la 155,35 miliarde de forinţi (533,85 milioane de euro) în decembrie la 176,68 miliarde de forinţi (598,9 milioane de euro) în iunie, în timp ce soldul brut al creditelor a stagnat la 393,45 miliarde de forinţi (1,33 miliarde de euro).

Valoarea creditelor nepeformante (cu întârzieri la plată de peste 90 de zile) a crescut în primul semestru cu 28%, de la 55,49 miliarde de forinţi (187,47 milioane de euro) anul trecut la 71,27 miliarde de forinţi (240,8 milioane de euro) în acest an.

Numărul sucursalelor s-a situat la 89 în iunie, la fel ca la sfârşitul anului trecut.

Grupul OTP este prezent pe piaţa locală prin OTP Bank România, OTP Leasing România, OTP Consulting România, companie cu activităţi de consultanţă pentru investitori, autorităţi locale şi IMM-uri, şi OTP Asset Management România, societate de administrare a investiţiilor.

(Sumele în euro au fost calculate la cotaţiile medii, disponibile în raportul OTP, de 296 forinţi/1 euro atât pentru primul semestru din 2012 cât şi pentru perioada similară din 2013; 296 forinţi/1 euro pentru trimestrul al doilea din 2013 şi 294 forinţi/1 euro pentru trimestrul al doilea al anului trecut; respectiv 295 forinţi/1 euro pentru sfârşitul lunii iunie şi 291 forinţi/1 euro pentru finele anului trecut)

Te-ar mai putea interesa și
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere Guvernului să renunțe la înghețarea valorii punctului per serviciu medical, prevăzută în Ordonanța „Trenuleț”
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere Guvernului să renunțe la înghețarea valorii punctului ...
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă critică articolul din proiectul Ordonanţei "Trenuleţ" care prevede îngheţarea pentru tot anul 2025 la 5 lei a valorii punctului per......
Un incendiu puternic a distrus Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului rock „The Doors”
Un incendiu puternic a distrus Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului rock „The Doors”
Un incendiu de proporţii a distrus Hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru ...
Petrom a obținut în instanță suspendarea amenzii de 4 milioane de euro pe care o primise în Republica Moldova
Petrom a obținut în instanță suspendarea amenzii de 4 milioane de euro pe care o primise în Republica Moldova
Petrom Moldova a obținut suspendarea deciziei Consiliului Concurenței cu privire la achitarea amenzii de 77,8 milioane ...
Fundamentul creşterii economice şi al securităţii financiare personale
Fundamentul creşterii economice şi al securităţii financiare personale
Într-un mediu economic marcat de volatilitate și incertitudini, investițiile pe piața de capital devin esențiale pentru ...