Pierderi de 3,64 milioane de lei pentru Electromagnetica, în primele 9 luni
Veniturile companiei au totalizat, în perioada ianuarie – septembrie, 302,32 milioane de lei, în scădere de la 318,82 milioane de lei raportate în acelaşi interval din 2014.
‘Veniturile totale au scăzut cu 5,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce cheltuielile totale au scăzut cu 1,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, rezultatul pe total societate fiind pierdere. Pierderea este cauzată de activitatea de furnizare de energie ca urmare a înrăutăţirii condiţiilor de piaţă manifestate prin scăderea mai accentuată a preţurilor de vânzare în raport cu preţurile medii de achiziţie a energiei electrice’, precizează un comunicat al companiei.
Potrivit sursei citate, începând din luna august a acestui an compania a început o restructurare a portofoliului de clienţi de furnizare pentru a evita, în anumite cazuri, cheltuielile prea mari cu echilibrarea şi perioadele prelungite de derulare cu marjă negativă a unor contracte.
La 30 septembrie 2015, Electromagnetica avea datorii totale de 52,076 milioane de lei, din care 41,23 milioane de lei erau datorii curente.
Electromagnetica este producător şi furnizor de energie electrică, echipamente de măsurare şi distribuţie a energiei electrice, sisteme de iluminat cu LED, aparataj electric, subansamble electrice, electronice, metalice şi din mase plastice.
În prezent, acţiunile societăţii sunt deţinute de către angajaţi prin Asociaţia PAS Electromagnetica (29,63%), SIF Oltenia (22,11%), persoane juridice (16,1%) şi persoane fizice (32,14%), fiind listate din 2011 la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti /BVB/.