Pierderi de 63 milioane lei pentru Tarom, în primul semestru

Economica.net
01 08. 2013
tarom_04226300

„Rezultatul financiar contabil pozitiv este în principal generat de îmbunătăţiri în aria comercială, ceea ce a dus la creşterea venitului obţinut aferent unui pasager. De asemenea, au fost făcute economii atât la cheltuielile de combustibil precum şi a altor costuri”, se arată într-un comunicat al companiei.

În perioada analizată, compania a eficientizat programul de zbor şi a optimizat reţeaua de rute, astfel că gradul de încărcare a aeronavelor a urcat cu 3%. De asemenea, Tarom a înregistrat o creştere cu 1,4% a numărului de pasageri pe cursele regulate, transportând în total 974.984 pasageri.

Tarom a lansat în acest an cursele Bucureşti-Dublin, Iaşi-Bologna, Iaşi-Torino, Iaşi-Londra, Bucureşti-Praga şi Cluj-Praga.

Venituri operaţionale au atins la şase luni 534 milioane lei, faţă de 498 milioane lei la jumătatea anului trecut.

Compania are 2006 angajaţi, mai puţini cu 4% faţă de 2012, ca urmare a plecărilor voluntare şi pensionărilor.

Tarom precizează în comunicat că nu are datorii restante către bugetul de stat sau parteneri şi deţine lichidităţile necesare derulării corespunzătoare a obiectului de activitate.

Preşedintele Consiliului de Administraţie, Dan Pascariu, a declarat că rezultatele obţinute după numirea noului CA arată că guvernanţa corporativă introdusă prin programul de management privat este un succes.

„Deşi unele dintre măsurile prevăzute în Planul de Management nu au fost încă antamate sau sunt în întârziere, Consiliul de Administraţie şi conducerea executivă vor colabora astfel încât ţintele financiare prevăzute în plan să fie atinse sau chiar depăşite”, a spus el.

Planul de management, aprobat de CA în martie, prevede pierderi de 143 milioane lei în acest an, de 18 milioane lei în 2014, urmând ca în 2015 şi 2016 compania să realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane lei.

Compania a încheiat anul trecut cu o pierdere preliminară şi neauditată de 236 milioane lei.

În baza planului de management, Tarom a iniţiat în martie un program de retragere voluntară a personalului, vizând reducerea personalului cu 10% până la finele anului.

Compania urmăreşte de asemenea o creştere a numărului de pasageri transportaţi cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, şi o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române a fost înfiinţată în 1954 şi se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Tarom are în prezent zboruri către 42 destinaţii, din care 9 sunt interne, şi o flotă formată din 24 aeronave, Airbus, Boeing şi ATR.