Pierderile Romcarbon s-au redus cu 62%, la 1 milion de lei; afacerile au urcat cu 6%
În perioada ianuarie-septembrie 2012, producătorul de plăci şi profile din plastic a înregistrat afaceri de 97,04 milioane lei şi pierderi de 2,72 milioane lei.
Firma a avut în primele nouă luni din acest an vânzări de 100,07 milioane lei, în urcare cu 6,45%.
Totodată, datoriile totale s-au redus cu 6%, la 156,5 milioane lei, de la 166,5 milioane lei la finele anului trecut.
Romcarbon este controlată de investitori taiwanezi, care prin firma Living Plastic Industry, deţin 32,85% din acţiuni. În acţionariat se mai regăsesc Joyful River din Cipru, cu 20,51%, şi fondul de investiţii Romanian Opportinities Fund, cu 14,24%.
Acţiunile companiei au închis şedinţa de tranzacţionare de joi a BVB la preţul de 0,0969 lei/titlu, cotaţie la care capitalizarea este de 25,6 milioane lei (5,73 milioane euro).