Pierderile Rompetrol Rafinare, mai mici în 2021, în ciuda opririi rafinăriei Petromidia. Rezultat pozitiv în creștere pentru lanțul de benzinării
Cifra de afaceri brută atinsă de Rompetrol Rafinare, în 2021, a fost de aproximativ 4,62 miliarde de dolari, în creștere cu 33% față de 2020, iar profitul operațional (EBITDA) a fost de circa 106,8 milioane de dolari. În aceeași perioadă, rezultatul net a înregistrat o valoare negativă de 186,8 milioane de dolari, în scădere față de cele 198 de milioane raportate în anul 2020, potrivit rezultatelor comunicate de companie.
“Rompetrol Rafinare a reușit, în 2021, să înregistreze o îmbunătățire a indicatorilor financiari, pe fondul unui volum de vânzări asemănător celui din anul precedent, dar și ca urmare a cotațiilor de piață mai mari comparativ cu perioadele similare din 2020. Rezultatele consolidate ale companiei au fost, însă, impactate de oprirea proceselor operaționale, cauzată de incidentul tehnic survenit pe data de 2 iulie, în instalația de Hidrofinare Petrol Motorină (HPM), eveniment care a afectat și alte instalații din rafinăria Petromidia”, arată compania.
Rafinăria a fost oprită vreme de peste 80 de zile. Chiar și așa, a procesat aproximativ 4,6 milioane de tone de materii prime (4,86 milioane în 2020), obținând 1,13 milioane de tone de benzină și aproape 2,5 milioane de tone de motorină și combustibil special de aviație
“Cifra de afaceri brută consolidată a segmentului de rafinare a urcat la 3,77 miliarde de dolari, în timp ce profitul operațional (EBITDA), a trecut de la o valoare negativă de 33,4 milioane de dolari, înregistrată în 2020, la o valoare pozitivă de 31,6 milioane de dolari”, mai arată comunicatul.
Profit în creștere pentru benzinării
Cifra de afaceri brută consolidată pentru segmentul de distribuție a înregistrat 3,25 miliarde de dolari în anul 2021 (2,45 miliarde în 2020), iar rezultatul operațional (EBITDA) a atins un nivel de 70,8 milioane de dolari, în creștere cu 17% față de rezultatul obținut în 2020.
Profitul net a ajuns la 24,6 milioane de dolari, față de 19,6 milioane de dolari anul trecut.
Vânzările de carburanți (retail și en-gros) s-au ridicat la 2,115 milioane de tone, în creștere cu 6% față de anul 2020, în timp ce cantitățile vândute în retail au înregistrat o creștere de 17%. Acest segment a dus vânzările totale de carburanți (aici incluzând și GPL), la 2,43 milioane de tone, cu 4 procente peste nivelul din 2020.
“Rompetrol Downstream a continuat anul trecut programul de extindere a rețelei de distribuție de carburanți. Astfel, la finalul lui 2021 a ajuns la o rețea de 1.207 unități, față de cele 1.061 de puncte existente la finalul anului 2020. Rețeaua de distribuție din România cuprinde rețeaua de stații proprii, stații partener și stații mobile: expres, baze interne de 9 și 20 metri cubi”.
Rompetrol Rafinare este cel mai important activ al Grupului Rompetrol (KMG International), controlat la rândul lui de compania petrolieră națională a Kazahstanului, KazMunayGa