Pieţele globale de capital au înregistrat cel mai mare volum de oferte publice din ultimii 10 ani, în T1 – EY

Pieţele globale de capital au înregistrat în primul trimestru 369 de oferte publice, cel mai mare volum de listări publice iniţiale (IPO-uri) din ultimii 10 ani, prin care au atras 33,7 miliarde dolari, se arată într-un raport al EY.
Economica.net - mar, 11 apr. 2017, 12:05
Pieţele globale de capital au înregistrat cel mai mare volum de oferte publice din ultimii 10 ani, în T1 - EY

‘Activitatea de listări publice iniţiale de la nivel global a avut parte de un start promiţător în primul trimestru al anului 2017, datorat în mare parte câştigurilor obţinute pe piaţa Asia-Pacific şi faptului că SUA au găzduit primele două megatranzacţii ale anului. În primele trei luni ale anului, cele 369 de oferte publice au atras 33,7 miliarde de dolari, marcând o creştere de 92% a numărului de IPO-uri şi de 146% a capitalului atras, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut’, informează EY Global IPO Trends.

Potrivit raportului, regiunea Asia-Pacific, condusă de China, a dominat activitatea IPO globală în primul trimestru al lui 2017, cumulând 70% din numărul total de oferte publice iniţiale şi 48% din capitalul atras.

‘Bursele din China au fost cele mai active, găzduind 182 de IPO-uri. Cu toate acestea, activitatea s-a răspândit în întreaga regiune generând o serie de listări publice pe pieţele din Japonia (27), Australia (23), Asia de Sud-Est (14) şi Coreea de Sud (12). Pe termen scurt, efervescenţa de pe piaţa din China, şi prin extensie din regiunea Asia-Pacific, este de aşteptat să continue şi să domine piaţa globală de listări publice, având în vedere intenţiile estimate ale Comisiei de Reglementare a Valorilor Mobiliare (CSRC) de a finaliza listările restante şi de a accelera ritmul de aprobări în 2017’, se arată în document.

În contextul creşterii incertitudinii geopolitice, activitatea IPO din regiunea EMEIA a crescut cu 8,5%, situându-se pe locul al doilea, după regiunea Asia-Pacific.

‘IPO-urile din regiune, în primul trimestru din 2017, au reprezentat 21% din numărul global de IPO-uri şi 15% din capitalul atras. Bolsa de Madrid, London Main şi AIM, Bombay Main Market şi SME au fost cele mai active trei pieţe în privinţa capitalului atras. India şi Marea Britanie au fost pieţele regionale cele mai active, cu 26, respectiv 12 IPO-uri, urmate de Arabia Saudită, care a listat 7 noi oferte pe platforma sa, ‘Nomu – Parallel Market’, o piaţă alternativă de capital, cu cerinţe de listare mult mai accesibile’, menţionează sursa citată.

Conform EY, activitatea IPO din SUA a avut un start puternic în 2017, depăşind primul trimestru din 2016 atât în ceea ce priveşte numărul de IPO-uri, cât şi în ceea ce priveşte capitalul atras. Trimestrul a înregistrat un număr total de 24 de IPO-uri (o creştere de 200% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut), care însumează 10,8 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 56,28 de milioane de lei (11,30 de milioane de euro),......
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel pentru Tunelul Meseș
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să primească ultimele documente de la asocierea ...
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că săptămâna viitoare urmează să fie semnat contractul pentru ...
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Retailerul de articole sportive Decathlon a raportat luni vânzări solide în 2024 şi a anunţat că va continua procesul ...