Pieţele imobiliare din România şi Slovacia au înregistrat, în timestrul III, o uşoară scădere a volumului investiţional

Economica.net
06 10. 2015
house_keys_522_520x339_1_76996500

Volumul investiţiilor imobiliare în Europa Centrală şi de Est a crescut în trimestrul al treilea din 2015 cu 14%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, până la un nivel record de 2,97 miliarde euro. În total, s-a înregistrat o creştere anuală de 6%, conform celui mai recent raport CBRE privind pieţele imobiliare din regiune, remis marţi AGERPRES.

Dacă în 2014 segmentul de birouri a fost cel mai tranzacţionat (44% din total), în 2015, segmentul de retail domină piaţa, cu 41% din volumul total de investiţii. Mai mult de două treimi din tranzacţiile de retail au fost de grad A, poziţionate în principal fie în capitalele ţărilor central şi est-europene, fie în oraşe regionale mari. Investitorii au fost atraşi de astfel de produse imobiliare, deoarece performanţa acestor produse este deja confirmată de istoricul de vânzări ale chiriaşilor şi de vadul comercial, asigurând astfel o stabilitate a veniturilor viitoare.

Vedeta regiunii este Cehia, cu o creştere anuală extraordinară de 130%, conform raportului CBRE. Doar aceste două tranzacţii însumează aproape un sfert din totalul investiţiilor din 2015 în regiune.

Polonia îşi menţine atractivitatea pentru investiţii imobiliare, cu un profil divers de tranzacţii deja încheiate şi multe altele în curs de finalizare în trimestrul al patrulea. Volumul total al investiţiilor pe aceste trei trimestre este însă cu 15% sub cel al anului trecut.

Rusia înregistrează o scădere a investiţiilor cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, economia resimţind astfel climatul de instabilitate politică. Totuşi, portofoliul de birouri este perceput ca o investiţie sigură, iar acest sector a înregistrat diferenţe nesemnificative faţă de anii trecuţi.

Pe ansamblul pieţelor central şi est-europene, preţurile continuă să crească pentru produse prime, iar interesul investitorilor pentru acest tip de produse este pe un trend ascendent. Aceste spaţii sunt ocupate în general de chiriaşi din clasa A, care asigură stabilitate pe termen lung şi un randament pozitiv al investiţiilor.