Piețele resimt atacul fără precedent al Iranului asupra Israelului. Care este strategia „de criză” a investitorilor
Cele mai recente activități de pe piață au prefigurat o escaladare a tensiunilor în Orientul Mijlociu însă, în acest moment, evoluția burselor va depinde de modul în care va răspunde Israelul. Un aspect trecut cu vederea până acum este acela că Israel a plătit scump utilizarea de sâmbătă a sistemului de apărare, demers estimat la peste un miliard de dolari. La polul opus, atacul a costat Iranul mai puțin de 10% din această sumă.
Atât timp cât Iranul și Israelul nu se îndreaptă spre un conflict militar direct între cele două țări, petrolul ar putea lupta pentru a se consolida la 100 de dolari pe baril, pe de o parte datorită OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol), care ar putea crește producția, și pe de altă parte, datorită SUA.
Având în vedere faptul că președintele american Joe Biden va fi pe buletinele de vot în câteva luni, orice decizie care ar putea duce la creșterea prețului petrolului s-ar traduce într-o pierdere importantă de voturi. În plus, sancționarea Iranului nu numai că ar provoca noi creșteri ale prețului, dar ar avantaja și Rusia, care ar putea obține, astfel, o cotă mai mare de piață.
Într-o perioadă guvernată de incertitudine generalizată și de inflație ridicată, mărfurile vor juca un rol cheie în economia globală, apropiindu-ne de o perioadă de stagflație. În trecut, fenomenul de stagflație s-a dovedit a fi pozitiv pentru activele fizice, cum ar fi proprietățile imobiliare și mărfurile.
Investitorii ar putea, de asemenea, să caute să obțină profituri, având în vedere creșterile din ultimele luni de pe piețe. Unele sectoare beneficiază deja de pe urma acestor evenimente majore de la nivel mondial, cum ar fi companiile de petrol și gaze sau sectorul apărării – mai ales în contextul în care SUA vor aproba noi soluții de sprijin pentru Israel, dar și pentru Ucraina.
Cu toate acestea, pe termen scurt, investitorii ar putea să-și concentreze investițiile în active de refugiu, cum ar fi aurul sau dolarul sau chiar, într-o măsură mai mică, în titlurile de stat americane.
Despre XTB
Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum peste 20 de piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 1 milion de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.
Avertisment cu privire la riscuri
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 76% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.