Pilon 3 – Fondurile de pensii facultative aveau active de 4,54 miliarde lei, în noiembrie 2023, în creştere cu 27%

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 4,54 miliarde de lei, la finalul lunii noiembrie 2023, în creştere cu 27% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
AGERPRES - mar, 23 ian. 2024, 10:29
Pilon 3 - Fondurile de pensii facultative aveau active de 4,54 miliarde lei, în noiembrie 2023, în creştere cu 27%

„Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (90%)”, se menţionează în raportul citat de scrie Agerpres.

Valoarea contribuţiilor virate în luna noiembrie a fost de 55,3 milioane de lei, în timp ce contribuţia medie a fost 169 de lei.

La finalul lunii noiembrie, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 3,024 miliarde de lei, respectiv 66,6%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,144 miliarde de lei (25,2%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 175,15 milioane de lei, respectiv 3,9% din totalul activelor, iar fondurile de investiţii însumau 91,092 milioane lei (2%).

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 703.551 de participanţi în noiembrie 2023.

Pe Pilonul 3 sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.

Te-ar mai putea interesa și
Rafinăria Petromidia își crește exporturile de carburanți până la cel mai mare nivel din ultimii șase ani
Rafinăria Petromidia își crește exporturile de carburanți până la cel mai mare nivel din ultimii șase ani
Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor grupului Rompetrol, Petromidia și Vega își va crește exporturile de carburanți în acest an. Piața internă rămâne însă prioritară....
Peste 75% dintre oamenii de știință americani se gândesc să părăsească SUA
Peste 75% dintre oamenii de știință americani se gândesc să părăsească SUA
Peste 75,3% dintre oamenii de știință din SUA se gândesc să părăsească țara în urma schimbărilor în cercetare ...
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Primul landscape hotel din Europa care va avea camere rotative urmează să fie construit la Sadu, județul Sibiu. Lucrările ...
Danemarca nu apreciază  tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de vicepreședintele SUA JD Vance, care a criticat dur presupusa inacțiune a Danemarcei ...