Pilonul II: Care este reacţia Asociației pentru Pensiile Administrate Privat despre o posibilă ieşire a unor companii de pe piaţă

Deciziile strategice de ieșire sau rămânere pe piață din România nu fac obiectul discuțiilor în cadrul Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR), ci sunt luate în mod individual, independent, de către fiecare administrator în parte, au precizat pentru HotNews.ro, oficialii Asociației. 
Economica.net - lun, 25 feb. 2019, 15:45
Pilonul II: Care este reacţia Asociației pentru Pensiile Administrate Privat despre o posibilă ieşire a unor companii de pe piaţă

Radu Crăciun, președinte al APAPR și director general al BCR Pensii, a spus că o astfel decizie este individuală și confidențială și a dat detalii despre efectele OUG 114 și reacția clienților în cadrul companiei pe care o conduce.

„La nivel de Asociație, încercăm în această perioadă să găsim canale de comunicare și dialog instituțional cu toate autoritățile relevante pentru a dezbate efectele negative ale OUG 114/2018 asupra Pilonului II”, a transmis luni, la solicitarea HotNews.ro, Asociația pentru pensiile private, ca reacție la declarațiile economistului șef al BNR, Valentin Lazea, care a spus că cei 7 administratori din Pilonul II se gândesc să se retragă din România. 

Te-ar mai putea interesa și
BRD Groupe Société Générale și Academia de Studii Economice București inaugurează un hub educațional nou
BRD Groupe Société Générale și Academia de Studii Economice București inaugurează un hub educațional nou
BRD Groupe Société Générale, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București (ASE), inaugurează un nou hub educațional, parte din rețeaua națională BRD HUBs, și semnează un......
Franța acordă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 2 miliarde de euro
Franța acordă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 2 miliarde de euro
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri, alături de omologul său ucrainean Volodomir Zelenski, un ajutor ...
PPC raportează un profit EBIDTA de 1,8 miliarde de euro pentru 2024, în creștere cu 41%. Rezultatul bun s-a datorat activităților din Grecia și România
PPC raportează un profit EBIDTA de 1,8 miliarde de euro pentru 2024, în creștere cu 41%. Rezultatul bun s-a datorat activităților ...
Compania energetică greacă Public Power Corporation (PPC), repzentă și în România raportează că a înregistrat în ...
Conducerea Hidroelectrica va propune acționarilor acordarea unui divident brut pe acțiune în valoare de 8,98 de lei
Conducerea Hidroelectrica va propune acționarilor acordarea unui divident brut pe acțiune în valoare de 8,98 de lei
Conducerea S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. va propune spre aprobare în Adunarea Generală a acționarilor repartizarea profitului ...