Piloţii Wizz Air vor oferi în timpul zborurilor actualizări ale rezultatelor meciurilor de fotbal de la Euro 2016

Economica.net
16 06. 2016
football_results_3_96238300
Informaţiile vor fi trimise către piloţi de către centrul de control cu sediul în Budapesta, prin intermediul sistemului Aircraft Communications Addressing and Reporting System (ACARS), asigurându-se că ultimele rezultate vor ajunge la pasionaţii de fotbal care zboară la 11.000 metri altitudine. 

Pasagerii vor fi înştiinţaţi că urmează să se anunţe ultima actualizare a scorului partidei în desfăşurare, astfel încât cei care doresc să urmărească înregistrarea meciului mai târziu şi nu vor să afle rezultatul se pot pregăti în consecinţă. 

Wizz Air operează curse din 19 ţări dintre cele 24 aflate în competiţia europeană şi are baze în cinci dintre ele. 

‘Nu îi putem priva pe călătorii noştri pasionaţi de fotbal de rezultatele meciurilor campionatului. Piloţii vor anunţa scorurile partidelor şi, în acest fel, ne asigurăm că pasagerii vor afla rezultatele chiar şi în zbor, la o altitudine de 11.000 de metri. Fie că zbori în interes de afaceri, în vacanţa de vară, sau să îţi încurajezi echipa favorită, în Franţa, vei primi ultimele noutăţi legate de scorul partidelor chiar în timpul zborului’, a declarat Tamara Vallois, Head of Communications Wizz Air. 

Wizz Air este cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală şi de Est, care operează o flotă de 68 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 420 de rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 124 de destinaţii din 39 de ţări