Pintea: CNAS, uzând de procedee birocratice, a blocat funcţionarea normală a sistemului informatic al cardului de sănătate

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni că în ultimii ani Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, "uzând de procedee birocratice exgerate", a blocat funcţionarea normală a sistemului informatic al cardului de sănătate.
Economica.net - lun, 22 iul. 2019, 12:43
Pintea: CNAS, uzând de procedee birocratice, a blocat funcţionarea normală a sistemului informatic al cardului de sănătate

„De ani de zile, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – şi spun Casa, deşi ştiu foarte clar care sunt direcţiile care au avut grijă să nu meargă procedurile în direcţia legală şi normală – uzând de procedee birocratice exagerate a blocat ceea ce înseamnă funcţionarea normală a sistemului. Şi îmi asum ceea ce spun, pentru că în momentul în care nişte proceduri care puteau fi finalizate, chiar cu toate contestaţiile din lume, au fost uitate oferte care au expirat stând în Casă… – sunt lucruri care au îngreunat şi au afectat foarte mult funcţionarea acestui sistem. Aş dori în numele celor de la Casă – deşi nu este în subordinea Ministerului Sănătăţii – să îmi cer scuze utilizatorilor şi pacienţilor care au de suferit în urma nefuncţionării sistemului la capacitatea la care a fost creat”, a afirmat ministrul, într-o conferinţă de presă.

Ea a anunţat că raportul de control de la CNAS va fi depus la DNA, după finalizare.

„Acest raport de control va fi depus la DNA. Sunt aici cu şeful Corpului de control. Noi am studiat încă de săptămâna trecută ceea ce avem în raportul prealabil. Din punctul nostru de vedere există fapte de natură penală. Noi, de altfel, am mai depus şi anul trecut – dar nu la DNA – un document. Sunt convinsă că instituţiile statului îşi vor face datoria”, a spus ministrul.

Sorina Pintea a precizat că în cursul zilei de luni se va face o procedură de achiziţie în regim de urgenţă, având în vedere că a expirat contractul pentru baza de date a sistemului informatic.

„De 17 zile sistemul nu a funcţionat. Astăzi s-a dat drumul la sistem. Din păcate, la ora 10,00 a început să înregistreze din nou sincope. În urma acestei discuţii pe care am avut-o cu reprezentanţii Casei şi reprezentanţii Siveco, concluziile sunt mai multe. Oricum, se impun măsuri urgente pentru a putea rezolva urgent, în perioada următoare, modul de funcţionare a platformei. Astfel încât în cursul zilei de azi se va face o procedură de achiziţie în regim de urgenţă, având în vedere faptul că pentru baza de date contractul a expirat. Procedura începută nu a fost finalizată, pentru că este contestată. Şi atunci, pentru a asigura perioada tampon, fără contractare, e nevoie de procedură de urgenţă. Menţionez că această procedură ar fi trebuit să fie făcută în momentul în care s-a constatat că procedura de achiziţie pentru contractul de mentenanţă nu este finalizată. Nu poţi lăsa sistemele bazei informatice celei mai complexe din România fără mentenanţă”, a spus ea.

Pintea a subliniat că este importantă achiziţionarea unei infrastructuri hardware suplimentare, menţionând că în acest moment capacitatea de stocare este ocupată în proporţie de 98% şi că acest lucru riscă să pericliteze funcţionarea sistemului şi pe viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...