Piperea: La jumătatea lunii martie vom şti dacă Oltchim poate fi reorganizată

Piperea, unul dintre administratorii judiciari ai Oltchim, a declarat, marţi, că la jumătatea lunii martie o analiză detaliată va arăta dacă societatea va putea fi restructurată şi ce măsuri se impun.
Economica.net - mar, 26 feb. 2013, 14:31
Piperea: La jumătatea lunii martie vom şti dacă Oltchim poate fi reorganizată

„Pe 12 martie, când vom depune la judecătorul sindic raportul detaliat al situaţiei de la Oltchim, vom prezenta şi numele persoanelor culpabile de situaţie. Tot atunci vom putea spune dacă Oltchim

are şanse să fie reorganizată şi care sunt măsurile care trebuie implementate în acest sens”, a spus Piperea.

Potrivit administratorilor judiciari, Oltchim înregistrează încă pierderi, cumpără în continuare energie scumpă şi există capacităţi de producţie neutilizate cu impact negativ asupra societăţii.

Administratorii au început analiza contractelor pe care Oltchim le are cu diverşi clienţi şi furnizori.

„Sunt contracte care vor fi terminate cu efect imediat şi vor fi şi acţiuni în anulare. Sunt sute de contracte, cele mai multe cu contractanţi în insolvenţă”, a spus Piperea.

Cei mai mari creditori ai Oltchim sunt, în ordine, AVAS, BCR şi Electrica, aceştia acceptând să fie membri ai Comitetului de Creditori. AVAS şi Electrica au de recuparat împreună 400 de
milioane de euro de la Oltchim, din cele 800 de milioane de euro creanţe totale.

Prima adunare a creditorilor este stabilită pentru 15 aprilie.

Măsurile imediat următoare care vizează activitatea Oltchim vor fi „curăţarea impurităţilor”, un dialog cu sindicatele pentru aşezarea într-o matcă normală a salariilor, precum şi identificarea unui consorţiu de bănci cărora să li se ofere garanţii pentru a credita Oltchim până când Comisia Europeană va decide în legătură cu ajutorul de stat acordat de stat combinatului, potrivit sursei citate.

„Am făcut un inventar al ipotecilor şi a modului în care au fost acordate şi este posibil să anulăm unele ipoteci pentru a putea fi puse garanţie la alte credite. Pe lângă faptul că Oltchim este înglodat în datorii, este şi ipotecată. Este în stare de schizofrenie din perspectivă imobiliară”, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

El a adăugat că Oltchim merită salvată pentru că are piaţă, iar instalaţiile au fost întreţinute foarte bine.

„Există o luptă pentru o companie care a primit lovituri cu gheoaga în moalele capului. Starea tehnică a companiei este bună. Este întristător ca o companie care are piaţă, are instalaţii bune să ajungă într-o astfel de situaţie”, a mai spus Vosganian.

Raportul preliminar elaborat de administratorii judiciari arată că achiziţia activelor de petrochimie ale Arpechim şi necorelarea dintre evoluţia salariilor şi cea a veniturilor companiei sunt principalele motive pentru care Oltchim este în insolvenţă.

Compania este în insolvenţă de la finele lunii ianuarie, după ce o încercare de privatizare a eşuat anul trecut pentru că Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a achitat banii pe pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Automobilul electrificat cu numărul 3 milioane a ieşit de pe linia de asamblare a uzinei principale a BMW Group din Munchen. Modelul, un BMW 330e Touring, în nuanţa Portimao Blue, este destinat......
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna aprilie 2025 a fost de 1,212 miliarde de lei, iar suma medie ...
Debitul maxim al Dunării, sub media multianuală în iunie şi peste medie în lunile iulie şi august (prognoză)
Debitul maxim al Dunării, sub media multianuală în iunie şi peste medie în lunile iulie şi august (prognoză)
Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se va situa sub media multianuală în luna ...
Salina Praid: Comisia Europeană ar putea sprijini România în problema cauzată de inundații – Victor Negrescu
Salina Praid: Comisia Europeană ar putea sprijini România în problema cauzată de inundații – Victor Negrescu
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea ...