Piperea: Oltchim nu mai aparţinea acţionarilor, ci traderilor controlaţi de management
„Practic, Oltchim nu a mai aparţinut acţionarilor săi, ci traderilor, care erau controlaţi, direct sau indirect, de managementul combinatului”, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă avocatul Gheorghe Piperea, administrator judiciar al Oltchim, prezentând un raport privind cauzele care au generat insolvenţa.
Raportul preliminar privind cauzele insolvenţei Oltchim, prezentat la finele lunii februarie, arăta că achiziţia activelor de petrochimie ale Arpechim, necorelarea dintre evoluţia salariilor şi cea a veniturilor companiei şi existenţa unor firme care erau şi furnizori şi clienţi ai companiei au fost principalele motive ale situaţiei în care se află combinatul.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a dat ca exemplu atunci, la prezentarea raportului, patru firme care acţionau atât în calitate de clienţi cât şi de furnizori pentru Oltchim, în care fostul director general al combinatului Constantin Roibu şi membri ai familiei acestuia sunt administratori sau acţionari.