Piraeus Bank a închis în ultimii doi ani aproape jumătate din sucursale

Piraeus Bank, a doua mare bancă din Grecia, a închis în ultimele săptămâni 70 de sucursale, sau 41% din totalul acestora, ca parte a procesului de restructurare, transmite site-ul ekathimerini.com.
Economica.net - J, 04 dec. 2014, 07:11
Piraeus Bank a închis în ultimii doi ani aproape jumătate din sucursale

La începutul lui 2013, grupul elen avea 1.350 de sucursale, iar în prezent mai deţine 800. Piraeus, care a absorbit şase creditori în Grecia, a renunţat la 2.700 de angajaţi, scrie Agerpres.

La recentele teste de stres derulate de Banca Central Europeană, Piraeus a îndeplinit cerinţele de capital în cazul scenariului de bază cu un nivel de capital core Tier 1 de 9,03%, dar nu şi pe cele referitoare la scenariul advers cu un nivel de capital core Tier 1 de 4,39%.

Băncile cu deficit de capital trebuie să spună în următoarele două săptămâni cum intenţionează să-l acopere. Ulterior, vor avea la dispoziţie nouă luni pentru a acoperi deficitul de capital.

Piraeus Bank şi-a majorat capitalul cu aproximativ 1,75 miliarde de euro pentru a îndeplini cerinţele fixate de Banca Centrală a Greciei. În plus, o ofertă de obligaţiuni în valoare de 500 de milioane de euro, derulată la începutul acestui an, a fost şi ea suprasubscrisă.

Piraeus Bank România a realizat un profit brut de peste 6,8 milioane de euro în trimestrul al treilea din 2014, în creştere cu 88% faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de circa 3,6 milioane de euro. La 30 septembrie 2014, activele companiei se situau la aproximativ 2,06 miliarde euro, un avans de 14% faţă de 30 septembrie 2013.

La sfârşitul lunii septembrie 2014, Piraeus Bank România deservea aproape 300.000 de clienţi şi deţinea o reţea formată din 130 de sucursale.

Te-ar mai putea interesa și
Trenurile spre Brașov ar putea avea întârzieri, din cauza unei alunecări de teren. Anunțul CFR Infrastructură
Trenurile spre Brașov ar putea avea întârzieri, din cauza unei alunecări de teren. Anunțul CFR Infrastructură
Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA informează că, din cauza precipitațiilor abundente, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, s-a produs o alunecare de terasament între......
Electrica anunță un profit net contabil de aproape 200 mil. lei la trei luni, în creștere. Pe cash, are de recuperat de la stat însă 2,4 miliarde de lei, sumă și ea în creștere
Electrica anunță un profit net contabil de aproape 200 mil. lei la trei luni, în creștere. Pe cash, are de recuperat ...
Grupul Electrica, cel mai mare din segmentul de disitribuție și furnizare de energie electrică din România, a raportat ...
Confederația Concordia cere președintelui Nicușor Dan să nu se axeze pe creșterea taxelor pentru scăderea deficitului
Confederația Concordia cere președintelui Nicușor Dan să nu se axeze pe creșterea taxelor pentru scăderea deficitului
Confederația Patronală Concordia solicită președintelui României, Nicușor Dan, să nu se axeze pe creșterea taxelor ...
Ploile torențiale lovesc în  șoferi. Despăgubire record: Aproape 700.000 de lei pe CASCO, sute de dosare deschise zilnic
Ploile torențiale lovesc în șoferi. Despăgubire record: Aproape 700.000 de lei pe CASCO, sute de dosare deschise zilnic
Despăgubire record: cea mai mare daună plătită de firmele de asigurare în baza unei polițe CASCO, ca urmarea a unor ...