Piraeus Bank vinde credite neperformante de 400 de milioane de euro
Proiectul, intitulat Arctos, implică aproximativ 220.000 de carduri de credit şi credite de consum neperformante, aproape jumătate având valori între 1.000 şi 5.000 de euro.
‘Negocierile sunt în faza finală, fiind trei cumpărători pe lista scurtă – APS Holdings, Intrum şi EOS’, susţin sursele.
Reprezentanţii Piraeus Bank nu au dorit să comenteze informaţia.
Creditele neperformante au ajuns la un nivel de aproximativ 92,4 miliarde de euro la finele lunii martie, ceea ce reprezintă aproximativ 48,5% din totalul creditelor bancare din Grecia. Expuneri mai mari se regăsesc în rândul creditelor de consum (53%) şi în rândul companiilor mici şi mijlocii (59%).
Băncile au ajuns la un acord cu autorităţile de reglementare pentru reducerea nivelului NPL la 64,6 miliarde de euro, până la sfârşitul lui 2019.
Piraeus, ale cărei credite neperformante se ridică la 30,8 miliarde de euro, are ca obiectiv reducerea NPL cu 34%, la 20,3 miliarde de euro, până la sfârşitul anului viitor.
Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.