Pirpiliu : Ne opunem proiectului „halucinogen” al autostrăzii suspendate

Deputatul PDL Ştefan Pirpiliu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii PDL Bucureşti în Consiliul General al Capitalei se vor opune proiectului "halucinogen" al autostrăzii suspendate, informează Mediafax.
Economica.net - Dum, 26 feb. 2012, 15:12

„Autostrada suspendată estre un SF al edilului-şef, nerealizabil şi o mare bătaie de joc la adresa problemelor bucureştenilor”, a spus deputatul.

„În condiţiile în care Primăria Generală are foarte mari probleme în a asigura plata energiei termice, cu datorii fabuloase, în condiţiile în care RATB funcţionează la cote de avarie (…), iar Bucureştiul are zeci de proiecte aprobate şi neîncepute, să vii cu un asemenea proiect este aproape sfidător”, a susţinut Pirpiliu.

Potrivit afirmaţiilor sale, proiectul primarului general Sorin Oprescu este de două ori şi jumătate mai scump decât închiderea tradiţională a inelului median, la fel şi din punctul de vedere al eficienţei. Ştefan Pirpiliu a subliniat că, în cazul acestui proiect, costul pentru fiecare kilometru este de mai bine de zece ori ca pentru o autostradă normală, respectiv de 120 de milioane de euro.

El l-a etichetat pe Oprescu ca fiind un primar demagog şi încăpăţânat, menţionând că acesta a cerut Consiliului General să aprobe indicatorii tehnico-economici pentru autostrada suspendată fără ca înainte să ofere informaţii complete legat de acest proiect.

În opinia sa, primarul general a intrat în campanie electorală şi este dispus să rişte toţi banii de investiţii ai bucureştenilor pentru următorii 5-6 ani.

„A venit cu un proiect halucinogen de autostradă suspendată, în valoare de 1,6 miliarde de euro”, a arătat Pirpiliu.

El a apreciat că autostrada suspendată este o „hachiţă” a primarului general, care vrea nepărat să impună acest proiect fără să-i pese dacă este realizabil sau nu. „ncăpăţînarea lui Sorin Oprescu e motivată politic”, a mai arătat deputatul.

Acesta a spus că astfel Oprescu vrea să îşi lege numele de acest proiect de infrastructură, în condiţiile în care toate proiectele importante finalizate în capital aparţin primarilor PDL.

Potrivit lui Pirpiliu, Oprescu a venit în faţa Consiliului General cu indicatorii tehnico-economici privind autostrada suspendată „peste noapte” şi i-a pus pe ordinea de zi fără a prezenta proiectul consilierilor generali, fără ca aceştia să ştie efectiv ce aprobă.

El a criticat, de asemenea, şi lipsa de informaţii privind compania din China cu care urmeză să se realizeze parteneriatul public-privat pentru punerea în practică a proiectului.

Te-ar mai putea interesa și
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, transmite AFP,......
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte ...
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Update: Primele indicii arată implicarea Rusiei (oficial american). Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Update: Primele indicii arată implicarea Rusiei (oficial american). Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură ...
Update: Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică ...