Pîslaru: Impactul bugetar al ordonanţei privind salarizarea bugetarilor este în jur de 870 milioane de lei în 2016

Economica.net
08 06. 2016
bani_6769443456_69947400

‘Impactul bugetar este în anul 2017 (…) de circa 2,6 miliarde de lei. Anunţam de la început că încercăm să rămânem în jurul a 2,3 miliarde de lei iniţial. Am făcut un efort care a fost posibil datorită economiilor şi poziţiilor vacante (…) care (…) au dus la faptul ca în zona publică pe cheltuielile de personal să existe aceste economii care ne permit această sumă adiţională, fără să deviem de la principiile responsabilităţii fiscal-bugetare în 2017’, a spus Dragoş Pîslaru.

Potrivit acestuia, impactul bugetar pe 2016 este în jur de 870 de milioane de lei.

‘La Consiliul Naţional Tripartit, deşi doamna ministru al Finanţelor nu este membru în CNT (…), a venit (…) şi i s-a pus direct întrebarea legată de sursele de finanţare şi a spus foarte clar (…): ‘În acest an o parte din surse sunt legate de economiile de personal. Avem poziţii vacante în administraţia centrală ca în niciun an’. (…) Asta este prima sursă importantă. A doua sursă foarte importantă – şi aici a fost dat ca exemplu Ministerul Economiei – există reducerile de cheltuieli de funcţionare. (…) Prin simplul fapt că au existat nişte măsuri în cadrul Guvernului de a reduce cheltuielile – vă aduc aici spre exemplu sediul din Primăverii al fostei Agenţii pentru Investiţii Străine, care pur şi simplu s-a constatat că era ţinut de 50 de oameni, care plăteau o chirie de circa 600.000 de lei pe an – şi aceste tipuri de măsuri (…) au dus la o altă serie de economii. (…) Şi în contextul în care, pentru acest an, erau 800 de milioane (de lei – n.r.) deja alocaţi pentru această măsură încă de când doamna ministru Costea (fostul ministru al Muncii – n.r.) se ocupase de acest proiect, discutăm de cei 70 şi ceva de milioane care sunt într-adevăr adiţionali şi care sunt ca sursă de provenienţă veniţi din această resursă de care discutăm’, a explicat Pîslaru.

În ceea ce priveşte anul 2017, Pîslaru a spus că este necesar să se mizeze din nou pe ideea de eficienţă a cheltuirii banilor publici pentru a putea fi strânsă suma de 2,6 miliarde de lei necesară.

‘Anul viitor, suma prognozată pentru creşterea masei salariale era de 2,3 miliarde (de lei – n.r.) şi anul viitor, când se va face bugetul, într-adevăr, va trebui să vedem, fie să mizăm din nou pe ideea de eficienţă a cheltuielilor banilor publici şi aici (…) aduc în atenţie mai ales măsurile care ţin de achiziţiile publice centralizate şi de alte măsuri care sunt menite să coboare exact cheltuielile de funcţionare, cu ideea ca să încercăm să recuperăm aceşti 300 de milioane (de lei – n.r.), fără să afectăm obiectivele de investiţii’, a afirmat ministrul Pîslaru.

Întrebat câte posturi vacante şi bugetate sunt în prezent şi câte dintre acestea vor fi tăiate, ministrul Muncii a răspuns: ‘Nu este vorba de a tăia din posturi în acest moment, cât încercăm la anumite ministere (…) să le ocupăm. Deci sunt poziţii cheie care ne grevează modul în care se derulează politicile publice’.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a spus că aceste posturi au fost bugetate pentru 2016.

‘Aceste posturi au fost bugetate pe tot parcursul anului 2016, aşadar deja suntem cu şase luni de economii pe o bună parte din aceste posturi. Deci banii aceştia pot fi realocaţi pentru această majorare salarială, dacă vorbim de anul 2016’, a explicat Suciu.