Noua lege a salarizării: Ordonanţa pentru lefurile bugetarilor ar putea fi adoptată la 1 iunie

Noua ordonanţă privind salariile bugetarilor ar putea fi elaborată, împreună cu partenerii sociali, până pe 15 mai, lansată timp de două săptămâni în dezbatere publică şi adoptată de Executiv la 1 iunie, a anunţat Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Economica.net - vin, 22 apr. 2016, 10:02
Noua lege a salarizării: Ordonanţa pentru lefurile bugetarilor ar putea fi adoptată la 1 iunie

‘Noi vom avea o ordonanţă de corecţie adusă la salarizarea personalului din zona bugetară. Prin urmare, sporurile şi indemnizaţiile şi orice măsură specifică oricărei familii ocupaţionale vor rămâne aşa cum sunt ele în momentul actual. (…) Nu este vorba de îngheţare. Sporturile şi indemnizaţiile au mersul lor. Noi ce încercăm să facem acum este să ne concentrăm pe salariile de bază’, a explicat ministrul Muncii.

Acesta a adăugat că de creşteri salariale ar putea beneficia între 300.000 şi 500.000 de bugetari.

Pe de altă parte, Pîslaru a afirmat că ordonanţa se va fundamenta pe o capacitate fiscal-bugetară limitată.

‘Discutăm de o suma care nu ar putea să rezolve toate inechităţile din sistem şi trebuie să fim cu toţii conştienţi de acest lucru. Este un proces în care nu va fi posibil ca toată lumea să fie mulţumită’, a spus ministrul.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a afirmat că promovarea ordonanţei depinde de felul în care textul acesteia va fi acceptat de către partenerii sociali.

‘Dacă nemulţumirile legate de proiectul care va rezulta vor fi mai mari decât beneficiile – pentru că, sigur, vor fi beneficii, dar vor fi şi anumite nemulţumiri -, nu vom merge cu acest proiect de ordonanţă mai departe. Deci, va fi clar un rezultat în care beneficiile vor fi mai mari decât nemulţumirile – acela va fi rezultatul cuantificabil al textului pe care îl propunem’, a susţinut Suciu.

Cioloş: Redemarăm procesul de elaborare al OUG pentru salarizarea bugetară cu accent pe baza grilei

Premierul Dacian Cioloş a afirmat vineri că vrea să „reseteze” cadrul de lucru şi să „redemareze” procesul de elaborare a unei ordonanţe de urgenţă care să nu vizeze atât o schimbare a legii salarizării actuale, cât o corectare a ei, cu accent pe baza grilei, dar numai în limitele bugetului.

„Am tras nişte concluzii şi învăţăminte din procesul ultimelor luni în discuţiile pe care le-am avut în interiorul Guvernului şi modul de lucru în ceea ce priveşte Legea salarizării. Am tras nişte concluzii şi legat de modul în care am organizat şi modul în care a funcţionat dialogul cu dumneavoastră şi pornind de la aceste învăţăminte am vrea să resetăm cadrul de lucru şi să redemarăm acest proces în aşa fel încât în cel mai scurt timp să reuşim să venim cu o nouă propunere de ordonanţă de urgenţă care să aibă un obiectiv bine ţintit, bine delimitat, şi care să vizeze nu atât o schimbare a legii actuale, cât o corectare a ei în limitele bugetului pe care-l putem aloca în cel mai scurt timp, o parte acesta şi anul viitor, şi pe de altă parte având ca obiectiv să concentrăm aceste resurse acolo unde este cel mai mult nevoie şi impactul poate să fie cât mai mare”, a declarat premierul, vineri, la începutul reuniunii Consiliului Naţional Tripartit (Guvern, sindicate, patronate) care are loc la Palatul Victoria.

Dacian Cioloş şi-a exprimat speranţa că odată finalizat „cu succes” acest proces, se va trece la a doua fază, respectiv elaborarea unei legi a salarizării care să aibă „o abordare mai largă”.

„Dorim să lucrăm la această ordonanţă pornind de la principiul limitării resurselor pe care le mobilizăm. Eu aş vrea să fim realişti şi această limitare a resurselor pe care le putem pune pe masă în momentul de faţă se va face în mod justificat şi am cerut Ministerului de Finanţe să vină cu o analiză pe care să fie în măsură să o prezinte şi în faţa dumneavoastră, legat de calculele bugetare pe care noi le-am făcut şi resursele pe care noi le putem degaja, şi totodată pentru reuşita acestui proces aş vrea să pornim de la principiul neutralităţii în abordarea familiilor ocupaţionale pentru a corecta inechităţile focalizându-ne în primul rând la baza grilei”, a mai spus Cioloş.

Noua ordonanţă privind salarizarea bugetarilor, pregătită de Guvern sub coordonarea proaspătului ministru al Muncii, ar urma să includă indexări în trepte care vor acoperi doar o parte a grilei de salarizare, începând cu salariul minim de 1.250 de lei, programat să urce la acestă cifră în luna mai, va îngheţa sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare şi va bloca la nivelul din iulie 7 categorii de plăţi, scrie Profit.ro, citând surse din Executiv.

Cele 7 categorii de plăţi sociale pe care Guvernul ar intenţiona să le blocheze la nivelul din iulie 2016 – având în vedere că ordonanţa de urgenţă pregătită de Executiv, denumită „corecţii aduse la salarizarea personalului personalului plătit din fonduri publice”, va fi aplicată din august, cu primele plăţi în septembrie – sunt: indemnizaţiile, compensaţiile, primele şi alte drepturi acordate personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare; pensiile de serviciu (pentru funcţionari publici parlamentari, membrii Corpului diplomatic şi consular al României, judecători şi procurori, militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare); indemnizaţiile consilierilor locali şi consilierilor judeţeni; indemnizaţia de limită de vârstă pentru deputaţi şi senatori; suma lunară forfetară acordată deputaţilor şi senatorilor; diurna deputaţilor şi senatorilor; indemnizaţiile de pensionare, menţionează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...