Pista 2 a Aeroportului Otopeni va fi închisă complet în ultima etapă a lucrărilor de modernizare

Pista de decolare-aterizare numărul 2 a Aeroportului Henri Coandă va fi închisă complet în ultima etapă a lucrărilor de modernizare a acesteia, a declarat vineri directorul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), George-Alexandru Ivan.
Economica.net - D, 23 iun. 2019, 05:47
Pista 2 a Aeroportului Otopeni va fi închisă complet în ultima etapă a lucrărilor de modernizare

„Vor fi perioade cu pista închisă parţial, urmând ca ultima porţiune pista să fie închisă complet, traficul desfăşurându-se numai pe pista 1”, a afirmat directorul CNAB.

Acesta a semnat, vineri, contractul privind modernizarea pistei 2 a Aeroportului Henri Coandă, împreună cu reprezentantul executantului, Klaus Bleckenwegner, administratorul Porr Construct SRL.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a estimat că pista numărul 2 a Aeroportului Henri Coandă va fi modernizată în zece luni şi jumătate.

„Graficul este unul simplu, două luni şi jumătate proiectare, opt luni execuţie, deci acesta este graficul în care trebuie să se încadreze constructorul. (…) Deci în zece luni jumătate acest obiectiv va fi modernizat”, a comentat ministrul Transporturilor.

În cadrul evenimentului de semnare a contractului, reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti nu au dat detalii despre data la care vor începe lucrările de modernizare.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a declarat mulţumit că semnarea contractului are loc la mai puţin de două luni de la depunerea ofertelor.

„Iată că unul din principalele lucruri pe care (noul director al CNAB, George-Alexandru Ivan, n.red.) a reuşit să le deblocheze şi să le urnească din loc a fost modernizarea pistei 2, la care ştim că ultimele lucrări capitale s-au făcut în anul 1997, în rest s-au făcut reperaţii curente până în 2017. Au fost depuse ofertele pentru această procedură de modernizare a pistei undeva în luna aprilie. Iată că s-a reuşit în mai puţin de două luni de zile să ajungem la semnarea contractului între CNAB şi firma desemnată câştigătoare, SC Porr Construct SRL, o firmă care a lucrat bine în România”, a comentat ministrul Transporturilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Lidl România inaugurează un nou magazin în Ineu, județul Arad
Lidl România inaugurează un nou magazin în Ineu, județul Arad
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin, în orașul Ineu, județul Arad, pe data de 19 iunie, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis......
Randamentele agricole vor scădea pe plan global cu procente cuprinse între 11% și 24% până în 2100 din cauza schimbărilor climatice – studiu revista Nature
Randamentele agricole vor scădea pe plan global cu procente cuprinse între 11% și 24% până în 2100 din cauza schimbărilor ...
Schimbările climatice vor reduce capacitatea planetei de a se hrăni, chiar şi în cazul adaptării practicilor agricole, ...
Raiffeisen Bank a deschis o nouă agenție în București
Raiffeisen Bank a deschis o nouă agenție în București
Raiffeisen Bank anunță că își extinde rețeaua teritorială cu o nouă agenție, recent inaugurată în Vulcan Value ...
Grupul AvtoVAZ, cel mai mare constructor auto din Rusia, prognozează o scădere de 25% a pieței locale
Grupul AvtoVAZ, cel mai mare constructor auto din Rusia, prognozează o scădere de 25% a pieței locale
Vânzările de autoturisme în Rusia urmează să scadă cu 25%, până la 1,1 milioane de unităţi în acest an, a declarat ...