PKN Orlen vrea să preia toate acţiunile la singura companie de rafinare din Cehia

Compania petrolieră poloneză PKN Orlen poartă discuţii cu grupul Italian Eni pentru preluarea participaţiei sale la Ceska Rafinerska, singura companie de rafinare din Cehia, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 14 apr. 2014, 17:40
PKN Orlen vrea să preia toate acţiunile la singura companie de rafinare din Cehia

Prin preluarea participaţiei de 32,4% din acţiunile Ceska Rafinerska deţinută de Eni, divizia din Cehia a PKN, Unipetrol, ar deveni singurul acţionar la această societate de rafinare, după ce la începutul acestui an a plătit 27 de milioane de dolari pentru pachetul de 16% din acţiuni deţinut de Shell.

‘Eni negociază cu PKN Orlen condiţiile pentru ieşirea din acţionariatul Ceska Rafinerska’, a declarat ministrul ceh al Industriei, Jan Mladek.

Acesta a mai spus că PKN Orlen i-a prezentat un plan, însă a refuzat să ofere detalii din acest plan, precizând doar că planul prevede creşterea investiţiilor în cele două rafinării ale Ceska Rafinerska.

Potrivit cotidianul ceh Hospodarske Noviny, PKN Orlen i-a propus ministrului Jan Mladek să fuzioneze două companii de stat (operatorul conductelor de ţiţei Mero şi operatorul conductelor de produse petroliere Cepro) cu Ceska Rafinerska pentru a crea o singură companie la care grupul polonez ar urma să aibă un pachet de control.

Unipetrol a înregistrat pierderi nete în ultimii trei ani, afectată de supracapacităţile care există în industria de rafinare din Europa. Conducerea companiei intenţionează să o readucă pe profit prin investiţii de un miliard de dolari în modernizarea rafinăriilor şi noi proiecte care să îi permită integrarea operaţiunile de rafinare cu cele din sectorul petrochimic.

La rândul său, statul ceh vrea să menţină deschise cele două rafinării ale Ceska Rafinerska şi, de asemenea, să asigure necesităţile energetice ale ţării. Precedentul guvern de centru-dreapta de la Praga a pregătit un plan conform căruia statul urma să preia o participaţie la compania de rafinare.

Ceska Rafinerska are două rafinării la Litvinov şi Kralupy, care pot procesa 8,7 milioane tone de ţiţei brut pe an.

 

Te-ar mai putea interesa și
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri din patru judeţe, valabilă până joi la prânz....
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...