Plafar a obţinut o finanţare de 1,8 milioane de lei pentru modernizare şi extinderea activităţii

Plafar a obţinut o finanţare de 1,8 milioane de lei de la Libra Bank pentru modernizarea liniei de producţie de la Cluj şi pentru a obţine capital circulant în vederea extinderii activităţii în zona distribuitorilor autorizaţi, informează marţi, într-un comunicat, Ministerul Economiei, în portofoliul căruia se află compania.
Economica.net - mie, 24 oct. 2018, 05:44
Plafar a obţinut o finanţare de 1,8 milioane de lei pentru modernizare şi extinderea activităţii

„Faptul că am obţinut o finanţare de asemenea anvergură se datorează evoluţiilor pozitive din ultimul timp. Compania pe care o conduc a obţinut în anul 2017 profit, după ani de zile în care a fost pe pierdere. Cu banii obţinuţi suntem siguri că vom intra într-o nouă etapă de evoluţie ce ne va permite să fim mult mai competitivi pe piaţă”, a declarat directorul general al Plafar, Lucian Bitoleanu.

La rândul său, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, a precizat că managementul performant al companiei se vede în rezultatele acesteia.

„Plafar este un nume foarte cunoscut românilor datorită unei lungi istorii, iar acum, cu ajutorul noilor investiţii, suntem siguri că are şi un viitor pe măsură. Planul de investiţii este unul ambiţios şi sunt sigur că va da rezultate în cel mai scurt timp”, a declarat Andruşcă.

Pentru a creşte competitivitatea pe piaţă a Plafar, compania se află în plin proces de certificare International Food Standard (IFS), proces care se apropie de final. Acest certificat va oferi clienţilor o garanţie suplimentară a calităţii produselor Plafar. Printre acţiunile întreprinse de companie pentru a primi certificare IFS se numără instalarea unui sistem de supraveghere video pe tot procesul de producţie şi eliminarea contactului uman direct cu produsele pe linia de ambalare.

Investiţiile în fabrica de la Cluj vizează automatizarea totală a liniilor de producţie până la ieşirea de pe linie a produsului pus în bax şi pregătit pentru livrare.

Plafar a obţinut în 2017 o cifră de afaceri de 5,9 milioane de lei şi un profit net de 35.000 de lei. Acest rezultat vine după o pierdere de 435.000 lei înregistrată în 2016.

Plafar obţine în prezent 80% din cifra de afaceri din contractele cu marii retaileri, 10% din cele cu distribuitorii autorizaţi, restul de 10% fiind reprezentat de micile magazine care au relaţii directe cu compania.

O altă linie de business pe care Plafar o dezvoltă este aceea a furnizării de produse pentru diverse lanţuri de retail pe care acestea le revând apoi sub marcă proprie. Astfel, Plafar va produce siropurile naturale „Soc cu lămâie” şi „Coacăze cu zmeură” ale mărcii Hanul Boieresc a lanţului Penny. Compania românească se află în discuţii avansate şi cu alţi doi mari retaileri pentru a furniza produse în regim similar.

Înfiinţată în anul 1948, Plafar este o companie cunoscută românilor datorită gamelor sale de produse naturiste. Plafar a trecut printr-un proces de insolvenţă şi reorganizare între 2009 şi 2012. După câţiva ani de evoluţii oscilante, începând cu 2016, compania are o nouă conducere ce pune în aplicare un ambiţios plan de dezvoltare.

Te-ar mai putea interesa și
Ce cred românii despre „relaţia” cu inteligenţa artificială şi care sunt îngrijorările – studiu RoCoach/Novel Research
Ce cred românii despre „relaţia” cu inteligenţa artificială şi care sunt îngrijorările – studiu ...
Aproape 70% dintre respondenţi se declară "foarte" sau "moderat" îngrijoraţi de modul în care Inteligenţa Artificială (AI) le accesează şi utilizează datele, relevă un studiu realizat de......
Avarie în Gara de Nord. Nu funcționează tabelele de afişaj, panourile de informare şi camerele de vederi
Avarie în Gara de Nord. Nu funcționează tabelele de afişaj, panourile de informare şi camerele de vederi
Sistemul de informare a călătorilor privind sosirea şi plecarea trenurilor s-a defectat, din cauza unui deranjament în ...
Rusia – Veniturile din exporturile de petrol şi gaze au scăzut cu o treime
Rusia – Veniturile din exporturile de petrol şi gaze au scăzut cu o treime
Veniturile Rusiei din exporturile de petrol şi gaze au scăzut în ritm anual cu 33,7% în iunie, la 494,8 miliarde de ruble ...
Ursula von der Leyen contrazisă de membri UE, printre care și România, în privința fondurilor regionale
Ursula von der Leyen contrazisă de membri UE, printre care și România, în privința fondurilor regionale
Majoritatea țărilor UE au criticat reforma propusă discret de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind ...