Plafonarea preţurilor la poliţele RCA va fi prelungită cu încă trei luni, anunţă Ciolacu

Guvernul va aproba prelungirea cu încă trei luni a plafonării preţurilor la poliţele RCA, până la 30 iunie 2025, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
AGERPRES - J, 27 mart. 2025, 11:29
Plafonarea preţurilor la poliţele RCA va fi prelungită cu încă trei luni, anunţă Ciolacu

„Prelungim cu încă trei luni plafonarea preţurilor la poliţele RCA, până la 30 iunie 2025, la propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Vrem să prevenim atât dezechilibre în piaţă, cât şi posibile creşteri de preţuri”, a afirmat Marcel Ciolacu, joi, în şedinţa de guvern, scrie Agerpres.

„Preţurile poliţelor RCA vor rămâne plafonate şi după data de 1 aprilie pentru încă trei luni, respectiv până la 30 iunie 2025”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a explicat că Executivul a luat decizia prelungirii plafonării RCA la propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru a preîntâmpina unele dezechilibre în piaţă şi creşterea preţurilor la poliţele de asigurare.

„Sunt argumentele folosite şi la precedentele decizii similare care au prelungit această plafonare”, a adăugat Constantin.

Potrivit statisticilor publicate, la finalul anului 2024, existau peste 10,7 milioane de vehicule în parcul naţional, iar, la 13 martie, 7,6 milioane de vehicule erau asigurate, a informat Mihai Constantin.

„O pondere ce se menţine redusă faţă de dimensiunea parcului auto, element ce fundamentează, printre altele, decizia Guvernului de astăzi”, a transmis el.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului din România după ce s-a dezis de mama sa, care a mărturisit, în 2023,......
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, pensii private sau investiții pe Bursă. Ce spune despre Bitcoin și Republica Moldova
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, ...
Gabriel Avrămescu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care a preluat în ultimele luni ...