Plângere OTV: CNA a condamnat postul, arbitrar şi abuziv, la faliment
Diaconescu a depus recent o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obţinută de MEDIAFAX, prin care solicită procurorilor anchetarea pentru fapte de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor a preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, a vicepreşedintelui instituţiei, Vasile Viorel Buda, şi a membrilor Gabrea Florin, Maria Monica Gubernat, Narcisa Iorga, Valentin Alexandru Jucan, Christian Mititelu, Răsvan Popescu, Cristina Trepcea şi Lorand Turos.
Patronul OTV le cere anchetatorilor, printre altele, citarea acestora la sediul CNA, pentru audierea lor în legătură cu presupusele acuzaţii.
Diaconescu menţionează, în documentul citat, că faţă de cele petrecute în cauză se constituie, împreună cu OTV, parte civilă, „cu obligarea făptuitorilor la acordarea către părţile vătămate a despăgubirilor băneşti, constând din prejudiciu material cauzat prin săvârşirea infracţiunilor, al cărui cuantum va fi precizat până la citirea actului de seziare a instanţei de judecată”.
Dan Diaconescu precizează că „prin retragerea licenţei audiovozuale deţinute de către partea vătămată OTV, au fost vătămate grav relaţiile sociale privitoare la asigurarea bunului mers al societăţii prin faptul că membrii Consiliului Naţional al Audiovzualului, făptuitori în cauză, şi-au exercitat funcţia cu nerespectarea normelor legale de procedură, cu nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti executorii, cu rea-credinţă sau din grava neglijenţă, vătămând interesele legale ale părţilor vătămate”.
„În vederea susţinerii celor de mai sus, urmează să constataţi faptul că, în şedința din data de 22 ianuarie, membri CNA nu au dezbătut efectiv problema amenzilor neachitate de către OTV – cum apare atât pe ordinea de ședință, cât și în unica fraza ce încearcă a motiva decizia în cauză – ci, cu precădere, au analizat situația dosarelor câștigate de subscrisa societate împotriva CNA”, se arată în documentul citat.
În plângere se mai arată că „însăși doamna președinte a CNA și-a exprimat profunda nemulțumire față de soluția pronunțată de Tribunalul București în primă instanță, prin care s-a constatat situația noastră de consumator captiv”.
„Mai mult, domnia sa, reprezentând autoritatea publică emitentă a actului în cauză, a declarat că admiterea cererii noastre de către Tribunal este un profund abuz, făcând apel la întreaga presă pentru a pune presiune și a analiza excesiv întreaga problemă pentru ca justiția să le facă dreptate, în condițiile în care CNA a declarat recurs împotriva soluției dată de Tribunal”, se mai arată în plângere.
Diaconescu mai spune că „reaua-credință a membrilor CNA, care au ignorat complet sentința definitivă pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 14807/3/2012, prin care s-a constatat calitatea OTV de consumator captiv, dar și dispozițiile Legii 85 din 2006, mai exact articolul 38, potrivit căruia – Orice furnizor de servicii – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea – nu are dreptul, în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii-„, reiese din faptul că „în niciun chip nu puteau înceta furnizarea serviciului către subscrisa societate”, în raport de normele legale invocate.
Mai mult, se arată în document, „prin emiterea deciziei contestate în prezenta cauză, CNA a condamnat OTV la faliment sigur, raportat la faptul că emiterea TV este principala noastră activitate comercială, fiind activitatea principală de realizare a scopului nostru comercial”.
„Rezultă că prin interzicerea dreptului de emisie, toate demersurile de până acum, incluzând procedura insolvenţei şi încercarea de redresare economică a noastră, sunt complet anihilate în mod arbitrar şii abuziv de către făptuitori”, se mai arată în plângere.
Pe de altă parte, se mai arată în document, pretenția CNA de a-i fi achitate amenzile – chiar și neindividualizate – nu este doar lipsită de temei legal, dar este vizibil ilegală, în condițiile în care Legea insolvenței așează toți creditorii debitoarei în același registru, plățile urmând a se face potrivit ordinilor de distribuire a sumelor, doar cu încuviințarea judecătorului-sindic și în baza unui plan.
„De altfel, prin poziția exprimată de pârât, acesta denotă nu doar o ignorare și nepăsare totală față de normele imperative ale procedurii insolvenței și de raporturile cu ceilalți creditori ai noștri, dar își arogă o poziție peste lege, fiind o practică deosebit de periculoasă pentru un stat de drept, ce garantează egalitatea în fața legii ca principiu constituțional”, susţine Diaconescu, în plângere.
Patronul OTV mai arată că, întrucat abuzul în serviciu contra intereselor legale ale persoanelor este o infracţiune de rezultat, „se impune constatarea legăturii de cauzalitate între acţiunea care constituie elementul material şi urmarea imediată”.
CNA a retras, în şedinţa din 22 ianuarie, cu unanimitate de voturi, licenţa audiovizuală a televiziunii OTV, fapt care presupune că postul controlat de Dan Diaconescu nu mai poate emite. Licenţa OTV, care ar fi expirat de drept pe 28 martie 2013, a fost retrasă la propunerea Laurei Georgescu, preşedintele CNA, cu unanimitate de voturi.
Licenţa OTV – un post aflat în lista televiziunilor „must carry”, pe care cabliştii trebuie să le retransmită în mod obligatoriu – a fost retrasă din cauză că societatea Ocram Televiziune SRL, care deţine licenţa televiziunii, nu a făcut dovada plăţii unor amenzi aplicate de Consiliu pentru încălcări ale legislaţiei audiovizualului, în anii 2009, 2010, 2011 şi 2012. Potrivit articolului 57, alineatul 1, litera d din Legea audiovizualului, „Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia”.
OTV a primit amenzi în cuantum de 1,17 milioane de lei de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, începând din anul 2009 şi până pe 28 martie 2012, când televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat în insolvenţă, şi nu a făcut la CNA dovada achitării lor. Amenzile aplicate la CNA merg la bugetul de stat.