Planul de reorganizare al clubului FC Rapid a fost aprobat

Economica.net
18 11. 2013
cristescu_la_rapid_34240200_63649300_04306700

”Planul de reorganizare a fost aprobat, le mulţumesc tuturor jucătorilor actuali, dar şi foştilor jucători pentru caracterul de care au dat dovadă. Nu a fost greu să-i convingem. Vineri, la tribunal va fi o formalitate. Până atunci nu pot spune cifre şi nume”, a declarat Cristescu.

Rapid risca falimentul dacă planul de reorganizare nu ar fi fost aprobat de cele patru categorii de creditori. Categoriile sunt următoarele: statul, chirografarii, salariaţii şi categoria speciali.

Împotriva planului de reorganizare a fost statul, în timp ce chirografarii, salariaţii (63 la sută din aceştia) şi cei din categoria speciali au fost de acord cu acesta.

La 13 septembrie, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, a stabilit data de 22 noiembrie ca termen pentru publicarea tabelului de creditări, în cazul dosarului de insolvenţă al SC FC Rapid SA. Tabelul urma să fie întocmit până la acea dată. De asemenea, urmau să fie aduse modificări la planul de reorganizare, ca urmare a retrogradării echipei în Liga a II-a, prin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS).

SC FC Rapid SA are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanţe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvenţă.

La masa credală au fost înscrişi 163 de creditori care au solicitat creanţe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.

La 7 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului.