Planul de reorganizare al Elcen a fost aprobat. Primăria Capitalei începe procesul de preluare a CET-urilor din Bucureşti

23 10. 2018
elcen_67584394576584934857894_14673100

„Adunarea creditorilor Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a aprobat la 24.09.2018, în unanimitate, planul de reorganizare al celui mai mare producător de energie termică al Capitalei, vital pentru soarta întregului sistem de încălzire centralizată din Bucureşti. După data de 22.10.2018, data la care judecatorul sindic a confirmat planul de reorganizare, ELCEN a început reorganizarea activității”, se arată într-un comunicat al Sierra Quadrant, administrator judiciar al Elcen, firmă aflată în insolvenţă

,,Este un pas important în eforturile tuturor părților implicate, ale creditorilor ELCEN și ale Municipalității, de a rezolva problemele economice ale ELCEN și RADET, ambele aflate în insolvență, și a trece la dezvoltarea sistemului de alimentare cu energie termică al Capitalei – SACET, care va furniza apă caldă și căldură pentru peste 1,2 milioane de bucureșteni”, afirmă Ovidiu Neacșu, asociat coordonator al Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN.

„Soluția de reorganizare a ELCEN vizează, în esență, transferul de active din patrimoniul ELCEN către
compania municipală Energetica SA, aflată în subordinea Primăriei Capitalei. Cum și RADET va proceda la transferul de active către Energetica, se va centraliza sistemul de alimentare cu energie termică al Capitalei –SACET, care va asigura servicii de termoficare de calitate pentru bucureșteni.

Citeşte şi:

Subvenţia pentru RADET creşte brusc cu 73%. Facturile mici la întreţinere ale populaţiei consumă de fapt 830 de milioane de lei din bugetul Bucureştiului, doar în 2018

Potrivit planului ELCEN, transferul de active și activități este prevăzut să fie realizat până la finele anului 2018, cu o perioadă tranzitorie estimată la un an.Printre măsurile vizate se află și recuperarea creanței pe care ELCEN o deține împotriva RADET, în valoare de 1,095 miliarde de lei. Plata creanței este propusă să fie realizată în termen de 3 ani. Planul de reorganizare vizează, totodată, încasarea prețului de transfer al activelor ELCEN în cuantum de 891 milioane de lei la care se adaugă investițiile realizate pe durata procedurii, estimate la 102 milioane de  lei”, se arată în comunicat.

,,Aprobarea de către toți creditorii a planului de reorganizare al ELCEN, ulterior confirmat de judecătorul sindic, este un pas semnificativ care dă undă verde pentru derularea rapidă a procesului de reorganizare a sistemului de alimentare cu energie termică, mai ales în condițiile în care ne îndreptăm spre sezonul de
iarnă. Suntem convinși că Municipalitatea va face pașii necesari pentru asumarea și punerea în practică a măsurilor asumate de principiu, astfel încât SACET să intre în funcțiune în cel mai scurt timp”, a declarat Ovidiu Neacșu.

„Depunerea proiectelor pentru atragerea fondurilor europene nerambursabile este vital a fi realizată până la finele anului 2018, iar Municipalitatea ne-a asigurat că va demara, imediat după confirmarea planului, toate procedurile necesare. Intrucât planul ELCEN a fost confirmat de judecătorul sindic la 22.10.2018 ca atare, se pot concretiza proiectele pentru retehnologizarea sistemului de încălzire al Bucureștiului”, a mai spus Ovidiu Neacșu.

Noua companie municipală Energetica SA, care urmează să gestioneze SACET, sistemul de alimentare centralizat cu energie termică al Capitalei, are ca obiectiv să atragă finanțări nerambursabile pentru investiții în vederea alinierii capacităților de producție la obligațiile de mediu, cu termene limită de respectat până în 2023.

Valoarea investițiilor este estimată la 513 mil. euro pentru perioada 2018-2030, din care 77 milioane de euro în următorii 4 ani.

Elcen administrează cele patru centrale electrice de termoficare (CET) din Bucureşti, Vest, Sud, Progresu şi Grozăveşti, care produc energie electrică şi termică, iar RADET asigură transportul şi furnizarea energiei termice pentru circa 580.000 de apartamente din Bucureşti.