Planul de restructurare al Complexului Energetic Hunedoara – Toate detaliile vor fi prezentate săptămâna viitoare, spune Ministrul Energiei

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, va prezenta săptămâna viitoare, în Guvern, Memorandumul referitor la planul de restructurare pentru Complexul Energetic Hunedoara (CEH), ulterior urmând să fie realizate demersuri pentru punerea în acord cu Uniunea Europeană.
AGERPRES - vin, 09 apr. 2021, 14:09
Planul de restructurare al Complexului Energetic Hunedoara - Toate detaliile vor fi prezentate săptămâna viitoare, spune Ministrul Energiei

„Am avut o nouă întâlnire de lucru cu administratorul special al CEH şi reprezentanţii sindicatului minerilor, pentru realizarea formei finale a planului de restructurare. Am discutat aplicat, prevederile urmând să le includem într-un Memorandum, pe care îl voi prezenta în şedinţa de Guvern. Ulterior, vom face toate demersurile pentru a ne pune de acord şi cu Comisia Europeană. Săptămâna viitoare voi prezenta public toate detaliile privind planul de restructurare şi aplicarea prevederilor OUG 60/2019, privind darea în plată a unor active funcţionale, precum şi stadiul înfiinţării unei noi companii. Am găsit soluţiile cele mai bune pentru angajaţii CEH. Aşa cum am promis, nu las pe nimeni în urmă şi depun toate eforturile pentru ca angajaţii să fie protejaţi, iar activitatea companiei să fie reorganizată pe criterii de eficienţă economică şi energetică”, a scris vineri ministrul pe pagina sa de Facebook.

În 23 februarie, Virgil Popescu arăta că Ministrul Energiei a susţinut că soluţia divizării CEH în două companii, una care să treacă sub autoritatea Consiliului Judeţean şi alta care să rămână în coordonarea ministerului, rămâne cea mai sustenabilă opţiune, scrie Agerpres.

„Lucrăm deja de anul trecut la procedura de reorganizare a Complexului Energetic Hunedoara, folosind Ordonanţa 60. Numai că a durat foarte mult şi încă mai durează. Sper să o finalizăm într-o lună, o lună şi jumătate. Este vorba de separarea Termocentralei de la Paroşeni, împreună cu cele patru mine, într-o societate prin dare în plată către ANAF şi preluarea datoriilor, ştergerea datoriilor şi revenirea în circuitul economic prin Ministerul Energiei, şi Termocentrala de la Mintia către administraţia locală, Consiliul Judeţean sau Primărie. Mâine (marţi n.r) am o întâlnire cu cei de la Mintia, cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, cu prefectul, cu sindicatele de la Mintia, pentru a discuta o posibilă preluare a Termocentralei de la Mintia în aşa fel încât să reuşim din această societate plină de datorii, Complexul Energetic Hunedoara, care practic a fost falimentat cu bună ştiinţă de cei de la PSD, să reuşim să facem două societăţi, care să fie viabile, una la administraţia locală şi alta la Ministerul Energiei”, a explicat ministrul, la vremea respectivă, la Digi 24.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia de la Veneţia are o nouă conducere, aleasă la sesiunea plenară din decembrie
Comisia de la Veneţia are o nouă conducere, aleasă la sesiunea plenară din decembrie
Comisia de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept) are o nouă preşedintă şi un nou birou de conducere, în urma alegerilor desfăşurate în cadrul celei de-a 145-a sesiuni......
Avon intră în magazinele online Farmacia Tei și Bebe Tei. Cât mai vând Avon și Oriflame în România
Avon intră în magazinele online Farmacia Tei și Bebe Tei. Cât mai vând Avon și Oriflame în România
Avon a intrat în magazinele online Farmacia Tei și Bebe Tei cu produse de machiaj, un pas neobișnuit pentru o companie ...
Vânzările de maşini de lux scad în China pe măsură ce economia încetineşte, afectându-i pe producătorii auto europeni
Vânzările de maşini de lux scad în China pe măsură ce economia încetineşte, afectându-i pe producătorii auto europeni
Cererea chinezilor pentru maşini de lux străine scade, deoarece clienţii optează pentru modele chinezeşti mai accesibile, ...
INS: Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 9,7%, în primele nouă luni din 2025
INS: Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 9,7%, în primele nouă luni din 2025
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut cu 9,7% în primele nouă luni din 2025, comparativ cu perioada ...