Tunel pe sub Dunăre, la Galaţi. Primăria a scos la licitaţie studiul de fezabilitate
Contractul privind studiul de fezabilitate pentru realizarea celor două tuneluri pe sub Dunăre, scos la licitaţie de Primăria Galaţi, este estimat la 10 milioane de euro.
Fiecare dintre cele două tuneluri de sub Dunăre va avea două linii pe sens, fiecare tunel va avea o lungime estimată de 1,7 kilometri iar tunelurile vor face legătura între municipiul Galaţi şi malul drept al Dunării, în localitatea Brătianu, aflată în judeţul Tulcea.
Primăria Galaţi mizează pe finanţarea proiectului ori din fonduri europene, ori prin parteneriat public-privat sau concesiune.
„Scopul contractului este de a obţine aprobarea unui contract de finanţare a investiţiei fie prin atragerea sectorului privat într-un contract de parteneriat public-privat sau concesiune, fie prin apelarea la cofinanţarea din fonduri europene din sursele şi prin mijloacele permise de regulamentele europene şi naţionale aferente perioadei de programare 2014-2020 sau prin orice altă metodă de finanţare”, precizează municipalitatea Galaţi în anunţul de intenţie, publicat azi în SEAP.
De ce tuneluri şi nu pod
„Este o subtraversare a canalului Dunării prin care dorim să conectăm municipiul Galaţi de ceea ce înseamnă reţeaua de transport spre Tulcea şi Constanţa, pentru legături spre Bulgaria şi Grecia, dar şi de a realiza conexiuni spre Moldova”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, viceprimarul Galaţiului, Florin Popa.
Consiliul Local a aprobat realizarea studiului de fezabilitate cu anumite condiţii. Astfel, cel care va câştiga licitaţia pentru studiul de fezabilitate va înfiinţa o societate care să construiască aceste tuneluri şi care să asigure finanţarea, cu posibilitatea realizării unui parteneriat public – privat sau cu atragerea de fonduri europene.
„Primăria va plăti doar costul legat de studiul de fezabilitate. Sigur că cel care va construit acest proiect va impune o taxă pentru a recupera investiţia. De ce tuneluri? În studiul de prefezabiliate s-a arătat că ridicarea unui pod este mai costisitoare decât o subtraversare. Suma estimată pentru tuneluri este de 180 de milioane de euro, iar în cazul unui pod, costurile ar fi de 300 de milioane de euro. Ca şi durată de execuţie, cei care au întocmit raportul de prefezabiliate au estimat că lucrările nu ar trebui să dureze mai mult de un an şi jumătate”, a mai declarat Florin Popa pentru ECONOMICA.NET.