Planul Național Strategic: Pentru ce vor putea fermierii accesa bani europeni începând de anul viitor

19 10. 2022
agricultura 768594586785943

România a finalizat și a trimis la Bruxelles varianta finală a Planului Național Strategic 2023-2027, document care care stabilește criteriile și alocările financiare europene și naționale de care vor beneficia fermierii și mediul rural în perioada 2023-2027.

Iată pentru ce se vor aloca cei 15,8 miliarde de euro alocați României, din finduri UE și bugetul național, pentru perioada 2023-2027.

Plățile directe

Vor putea beneficia de plăți directe exploatațiile vegetale cu suprafață de cel puțin 1 ha ( ca și până acum). În schimb nu vor primi nimic  fermierii care cresc animale, dar au sub 1 hectar suprafața și nici nu se încadrează în 150 de euro/exploatație sprijin legat de animal. Aceasta pentru a se evita crearea unor sarcini administrative excesive în implementare. În urma analizei APIA, s-a constatat că pentru acordarea
unui sprijin în cuantum de 150 euro sunt necesare costuri de 2,25 euro.

Din datele APIA, în Românis sunt în jur de 258.000 fermieri cu 1-2 hectare care egestionează împreună 3 72.105 ha.

Sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității

Cuantumul planificat variază între 96,47 euro/ha în anul 2023 și  103,06 euro/ha în anul 2027. S-a alocat 49,29 % din plafonul național pentru această intervenție, suprafața vizată fiind de 9.697.000 ha.

Sprijinul redistributiv

Este complementar venitului pentru sustenabilitate, iar alocarea stabilită este de 10% din plafonul național, cu scopul de a sprijini fermierii mici și mijlocii, respectiv exploatațiile de până la 50 ha.

Sprijinului complementar pentru venit pentru tinerii fermieri

Alocarea este de 0,69 % din plafonul național de plăți directe.

Ecoscheme

Ecoschemele din Pilonul I reprezintă un mijloc de stimulare a furnizării de bunuri publice prin intermediul aplicării unor practici agricole benefice pentru mediu și climă. Sunt sub forma unor plăți forfetare anuale, așa cum este cazul pentru eco-schemele privind practicile benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil sau practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale).

Ecoschemele din Pilonul II referitoare la intervențiile de agro-mediu și climă și cele de conversie și menținere a agriculturii ecologice recompensează fermierii pentru respectarea unor angajamente adaptate riguros la provocările la care se adresează aceste măsuri,
cum sunt apa, solul, reducerea utilizării îngrășămintelor și a pesticidelor, bunăstarea animalelor, adaptarea și atenuarea schimbărilor climatice, conservarea biodiversității etc.

Intervențiile de agro-mediu și climă sunt proiectate sub formă de pachete și variante, propunându-se mai multe tipuri de angajamente, adaptate la nevoile specifice locale prin modalitatea de selectare a zonelor eligibile și de proiectare a cerințelor
aplicabile.

De asemenea, pentru conservarea biodiversității se va continua implementarea prin PNS a unor angajamente destinate creșterii animalelor
de fermă pentru rasele locale în pericol de abandon.

Sprijinirea beneficiarilor în cadrul intervențiilor din Pilonul II se face pe baza unor angajamente multianuale (5 ani) asumate în mod voluntar, prin acordarea unor plăți compensatorii anuale pentru cheltuielile suplimentare și pierderile de venituri care decurg din respectarea cerințelor specifice acelor angajamente.

Procentul alocat eco-schemelor este de 25,02% din plafonul national.

Sprijinul cuplat pentru venit

Schemele specifice pentru sprijinul cuplat pentru venit în sectorul agricol, atât din sectorul vegetal cât și zootehnic se acordă pentru acele subsectoare la care sunt evidențiate dificultăți din punct de socio-economic și de mediu.Această intervenție are scopul de a îmbunătăți competitivitatea, sustenabilitatea sau calitatea, fiind alocat un procent de aproximativ 15% din plafonul național, din care cel puțin 2% pentru pentru plante proteice, având în vedere dificultățile întâmpinate de acest sector în întreaga Uniune. Se va acorda sprijin cuplat pentru următoarele: soia, lucernă, legminoase pentru industrializare, cânepă, orez, hamei, sămânță cartof, sfeclă de zahăr, legume, fructe, semințe pentru plante furajere, vaci de lapte,bivolițe, vite de carne, caprine, ovine, vemi de mătase etc.

Plăți compensatorii

Se acordă în contextul intervențiilor de dezvoltare rurală pentru suprafețele agricole situate în zone cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice care prezintă limitări naturale ale productivității, datorate unor condiții climatice și biofizice nefavorabile.
Aceste suprafețe se regăsesc în special în zona Munților Carpați şi ale Deltei Dunării, precum și partea de sud și sud–est a ţării sau în zone mai puțin extinse (în vestul țării) unde caracteristicile naturale conduc la scăderea productivității naturale.

Sprijinul acordat prin această intervenție urmărește o compensare economică a dezavantajelor întâmpinate de fermieri în desfășurarea
activităților agricole, legate de capacitatea de producție scăzută a terenurilor agricole şi de costurile suplimentare pe care le implică menținerea activităților agricole în aceste zone.

Prin încurajarea continuării activităților agricole în aceste zone, laolaltă cu aplicarea standardelor de ecocondiţionalitate, se asigură cel puțin menținerea unor activități minime de întreținere a terenurilor agricole, cu impact benefic în protecția solului.

Despăgubiri. Fermierii vor da anual 3% din plățile directe încasate

Se vor acorda în cazul unor pierderi de producție înregistrate de fermieri ca urmare a producerii unor fenomene climatice nefavorabile cu impact major cum sunt cele asimilate dezastrelor naturale. Instrumentul de gestionare a riscurilor se va constitui din contribuțiile tuturor fermierilor beneficiari de plăți directe prin reținerea anuală a unui procent de 3% din plățile directe care urmează a fi plătite fiecărui fermier în parte, la care se adaugă contribuția publică din FEADR și co-finanțarea de la bugetul de stat.

Ce bani pentru investiții vor avea cele aproximativ 3,4 milioane de ferme din România

Pentru a se extinde și a deveni mai competitivi, fermierii vor avea la dispoziție următoarele scheme:

  • sprijinul cuplat pentru venit în vederea îmbunătățirii competitivității, a durabilității sau a calității. De acest sprijin se estimeaz[ c[ vor beneficia 41.800 de ferme.
  • sprijin pentru investiții în vederea restructurării și a modernizării, inclusiv a îmbunătățirii utilizării eficiente a resurselor. Este vorba despre bani din FEADR și FEGA care vor ajunge la aproximativ 4.700 de ferme

Vor mai fi bani de investiții în:

  • consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați – 169,59 mil. euro pe a
  • achiziții de utilaje agricole – 100 mil. euro
  • fermele de mici dimensiuni – 108 mil. euro
  • exploatațiile pomicole – 151,38 mil. euro
  • sectorul legume și/sau cartofi – 151,38 mil. euro
  • sectoarele hamei și/sau struguri de masa – 45 mil. euro
  • în floricultură, plante medicinale și aromatice – 5 mil. euro
  • sectorul zootehnic – 224,61 mil. euro
  • înființarea sistemelor de irigații – 102,42 mil. euro
  • restructurarea și reconversia plantațiilor viticole – 41,55 mil. euro
  • active corporale și necorporale – 45,60 mil. euro
  • active corporale și necorporale menite șă sporească durabilitatea producției
    de vin – 11,10 mil. euro