Planurile Altex, liderul pieței electroIT, pentru 2024. Compania va deschide un magazin pe trei niveluri în București și un nou centru logistic în Ilfov

01 11. 2023
Altex Dej

După zece inaugurări în 2023, toate în spații aflate în proprietate, retailerul electroIT Altex continuă investițiile în expasiune și anul viitor. Numai în prima parte a anului și-a bugetat șase noi inaugurări, printre care un magazin cu un concept nou, în București, pe trei niveluri, parter și două etaje. De asemenea, compania vizează dezvoltarea unui nou depozit de 90-100.000 de mp în Dragomirești Vale. În această localitate de lângă București, pe un teren de 15,2 hectare achiziționat pentru aprozimativ 5,5 milioane de euro, Altex a dezvoltat începând cu 2019 alte două astfel de huburi logistice cu spații de depozitare de aproximativ 90.000 mp şi 46.000 mp de platforme logistice externe.

„Suntem în curs de pregătire a unui depozit, în zona unde avem deja două depozite. Dorim să eficientizăm partea logistică, a declarat pentru Economica Raul Filip, director de achiziţii la Altex România.

Potrivit acestuia, compania a intrat de mai mult timp într-un program de eficientizare a proceselor pentru îmbunătățirea profitabilității ce vizează sortimentul, stocurile, distribuția, aprovizionarea, poziționarea magazinelor în piață.

Cât despre lanțul de magazine, managerul spune că în București, „vom avea o deschidere în luna februarie, un magazin Altex cu un concept nou, în Voluntari”.

„Este deja în construcție. Nouătatea vine din experiența clientului în magazin. Aveam niște proiecte cu partenerii și furnizorii, producătorii noștri, astfel încât să le oferim clienților o experiență mai bună decât oferim acum din punct de vedere sortiment, tehnologii, lansări de produse, zonele de brand. Este un magazin care se potrivește în zona de testare produse sau experiență client pentru că, având trei niveluri, ne permite să construim categoriile pe niveluri într-un anumit fel”, a declarat pentru Economica Raul Filip, director de achiziţii la Altex România.

Potrivit Profit.ro, Altex ar fi cumpărat în 2021 un lot de 10.000 de metri pătrați în zona Pipera-Voluntari, proiectând pentru el un centru comercial cu o suprafață construită desfășurată de circa 5.800 de metri pătrați.

Noi investiții în proiecte de la zero

Și pe viitor compania se focusează către proiectele construite de la zero, cee mai eficiente unități fiind cele de aproximativ 2.500 de mp.

„Tendința este ponderarea magazinelor în proprietate să fie cât mai mare, pentru că putem oferi clienților o experiență mai bună, putem asigura o parcare proprie, o structură a magazinului mai flexibilă. Rețeaua noastră se structurează în funcție de nevoile clienților și de dimensiunea bazei de clienți din localitățile respective. Scopul final este să oferim clientului o locație unde putem să livrăm toate serviciile și la calitatea pe care o promitem. Cele mai eficiente magazine sunt cele de aproximativ  2.500 de mp, din punct de vedere business, dar sunt ( eficiente – n.red) și locații cu suprafață mai mare, de 4.500 de mp”, mai explică managerul.

Potrivit acestuia, experiența fizică atrage clientul care dobândește încredere de a cumpăra online, dar compania se va extinde și cu livrarea în lockere în zonele unde compania Altex nu este prezentă cu magazine fizice și doar pentru anumite categorii de produse.

Cum arată piața electroIT în 2023. Cota Altex a crescut

Altex mizează anul acesta pe o creștere de 7-10% a cifrei de afaceri față de anul trecut, până la 1,4 miliarde de euro, dar spune că piața totală a produselor electroIT va rămâne la nivelul anului trecut sau cel mult va crește ușor.

„Creșterea noastră nu se bazează neapărat pe creșterea pieței, ci pe o creștere a nostră față de competiție.  Avem mai multe magazine și oferim o anumită experiență consumatorului. În general, consumul cred că a scăzut anul acesta, nu neapărat pe industria noastră, pe electro-IT ci în general”, mai spune Filip.

Altex este lider pe piața de retail din România, cu peste 125 de magazine deschise în țară. În data de 2 noiembrie retailerul a deschis la Arad, în Centrul comercial AFI recent inaugurat, primul  Media Galaxy din oraș, un magazin de peste 2.500 mp.