Planurile patronilor kazahi ai Rompetrol: creşterea producţiei de ţiţei cu 66% în următorii 10 ani

Compania kazahă KazMunaiGaz, care deţine grupul Rompetrol, intenţionează să crească cu circa 67% producţie de ţiţei şi gaze în următorii zece ani, potrivit datelor prezentate de Lyazzat Kiinov. CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei deţinută de statul kazah.
Economica.net - mar, 15 ian. 2013, 13:55
Planurile patronilor kazahi ai Rompetrol: creşterea producţiei de ţiţei cu 66% în următorii 10 ani

Compania kazahă a elaborat o strategie pe termen de 10 ani, prin care “intenţionează intensificarea activităţii de prospecţiuni geologice pe uscat şi mare, în scopul extinderii rezervelor de hidrocarburi, al creşterii extracţiei de petrol şi gaze, crearea unui sistem flexibil de transport al petrolului şi gazelor, creşterea capacităţilor de rafinare şi a calităţii produselor petroliere, precum şi constituirea unui sistem eficient şi transparent de management al alctivelor”, potrivit prezentării făcute de oficialul KMG.

Astfel, la orizontul anului 2022, companiile din sectorul de E&P la care KMG deţine participaţii ar trebui să ajungă la un volum de extracţie de ţiţei şi gaze condensate de 35,4 milioane de tone pe an, de la 21,1 milioane de tone, producţie raportată în 2011. Producţia va creşte în special ca urmare a dezvoltării a trei proiecte: Tengiz, Kashagan şi Karachaganak.

În primul proiect, se aşteaptă ca Tengizchevroil, compania deţinută de KMG şi Chevron, să atingă un nivel de extracţie a ţiţeiului de 38,6 mil. tone – în principal ca urmare a implementării proiectului de extindere, caz în care companiei KazMunaiGaz, care deţine o cotă de 20% în acest proiect, îi vor reveni 7,7 milioane de tone de ţiţei.

KMG se aşteaptă ca, pentru enormul zăcământ de la Kashagan, în anul 2015, extracţia să atingă nivelul de 13 mil. tone petrol şi gaze pe an, din care compania naţională kazahă deţine o pondere de 16,81% -adică 2,3 milioane de tone de petrol. “Pe viitor, luând în considerare etapele ulterioare de dezvoltare a proiectului Kashagan, extracţia de petrol va atinge nivelul de 51 milioane tone/an în momentul de de vârf al extracţiei” estimează cei de la KMG.

Pentru Karachaganak, se prevede o extracţie anuală de 10,1 milioane de tone de hidrocarburi lichide, caz în care KMG, în calitate de participant la proiect cu o cotă de participaţie de 10%, mizează, conform parametrilor proprii de producţie, pe o marjă de 1 milion de tone petrol pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...