Planurile pentru o infrastructură care să alimenteze Balcanii cu LNG american și din alte surse pare că se năruiesc. Ce se întâmplă acum în Grecia

Cel mai nou terminal din Grecia, cel de la Alexandropoulis tot întârzie debutul operării comerciale, dar nu asta este cel mai rău: în condițiile în care nu prea mai ajunge LNG în instalația deja operațională de la Revithoussa, care e “departe de a fi plină”, Grecia oprește proiectele de terminale noi – în unul dintre ele era implicat și Transgaz.
Mihai Nicuţ - joi, 18 iul. 2024, 09:40
Planurile pentru o infrastructură care să alimenteze Balcanii cu LNG american și din alte surse pare că se năruiesc. Ce se întâmplă acum în Grecia

Spre nemulțumirea acționarilor, compania Gastrade, care va opera noul terminal de LNG din largul portului Alexandropoulis din nord-estul Greciei, a anunțat acum că proiectul va deveni operațional abia spre sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie. Inițial s-a anunțat că operarea comercială va debuta  la sfârșitul lunii aprilie, apoi a fost amânată pentru începutul lunii iunie și s-a afirmat chiar că premierul grec Kyriakos Mitsotakisl-ar inaugura instalația cu puțin timp înainte de alegerile europene, iar acum ne îndreptăm spre sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie. Desigur, nimeni nu poate spune cu siguranță dacă acest lucru se va întâmpla, notează presa din Grecia.

În prezent, compania rezolvă problema care a apărut cu sistemul de conducte submarine și terestre, care conectează Unitatea Plutitoare de Stocare și Regazeificare (FSRU) ancorată în larg la sistemul național de transport al gazelor. Aceasta este problema care a întârziat graficul inițial, care prevedea ca proiectul să fie recepționat inițial pe 30 apriliu.

Odată cu punerea în funcțiune a FSRU Alexandroupolis, vor exista beneficii multiple în teorie, deoarece proiectul este, de asemenea, legat de inițiativa pentru Coridorul Vertical de gaze, un proiect de modernizare a rețelelor de transport al gazelor naturale din Grecia, Bulgaria, România, Ungaria și Slovacia, ce va permite transportul gazelor naturale de la sud la nord și invers, prin sistemele de transport europene, utilizând capacitățile îmbunătățite ale terminalului Gastrade.

Bulgarii și-au exprimat deja îngrijorarea și nemulțumirea cu privire la faptul că operațiunile comerciale au tot fost amânate. Problema întârzierii a fost ridicată de Ministrul Energiei din Bulgaria, Vladimir Malinov în cadrul unei întâlniri recente pe care a avut-o cu conducerea Gastrade, precum și cu reprezentanți ai întreprinderilor care participă la capitalul său social.

Contactele lui Malinov cu Gastrade și presiunile exercitate asupra companiei urmează întâlnirii dintre prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis și președintele bulgar Rumen Radev la Atena săptămâna trecută (2 iulie), în cadrul căreia președintele bulgar a menționat că FSRU ar trebui să fie operațională cel târziu în octombrie, după cum a raportat presa bulgară.

Așa cum se pare că ar fi declarat Ministrul bulgar al Mediului (și fostul șef al entității bulgare DESFA Bulgartransgaz care participă cu 20% în capitalul social al Gastrade), FSRU Alexandroupolis a fost proiectat să transporte LNG din SUA și alte surse către țările din Europa Centrală și de Sud-Est, respectiv Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia, România, Ungaria și Moldova. „ Operarea proiectului este una dintre principalele noastre priorități,” a spus el.

Malinov a afirmat, în cadrul întâlnirii între oficialitățile bulgare și managementul Gastrade, că s-a convenit pregătirea unui plan detaliat cu soluții tehnice specifice în viitorul apropiat, cu scopul de a asigura începerea operării comerciale cât mai curând posibil. Ministrul bulgar a subliniat că este o prioritate stringentă rezolvarea cât mai rapidă a problemei tehnice. „Eu consider că Gastrade ar trebui să ia măsuri decisive pentru a rezolva problema și a pune infrastructura în operare comercială în cursul anului calendaristic curent. Alte întârzieri sunt complet inacceptabile având în vedere importanța strategică a FSRU pentru aprovizionarea cu energie a regiunii”, a spus el.

Cade totul?

Separat de ce se întîmplă la Alexandropoulis, publicația germană Handelsblatt a scris că autoritățile elene au renunțat efectiv la planurile de a construi mai multe terminale pentru a primi gaze naturale lichefiate (GNL), pe care Grecia ar fi urmat să le furnizeze  țărilor balcanice, Ucrainei și Moldovei.

Răspunzând întrebărilor parlamentare cu privire la planul de a construi un terminal LNG în portul Volos, (proiecct în care este implicată și compania românească Transgaz) ministrul Mediului și Energiei de la Atena Theodoros Skilakakis, a răspuns: „capacitatea noastră de a primi GNL este mai mult decât suficientă”. Ministrul a adăugat că acum investițiile în proiect „nu au nicio șansă de realizare” din motive economice și politice.

Printre acestea din urmă, el a exprimat nemulțumirea populației locale față de planurile de a construi terminale.

Publicația a atribuit motivele economice faptului că singurul terminal operațional, cel de la Revithoussa, din apropierea Atenei, de o capacitate mai mică, care a primit 60% din importurile de LNG în ultimii ani, nu este acum „nici măcar aproape de nivelul de umplere”. Pentru prima dată în ultimii cinci ani, acesta nu a primit nicio livrare în aprilie și nu se așteaptă să primească niciuna în august. O tendință de reducere a rolului Greciei ca furnizor de gaze a apărut în primul trimestru al acestui an – exporturile către țările balcanice au scăzut cu 95% față de aceeași perioadă a anului trecut, mai notează publicația germană.

De reținut că în zona de sud a Balcanilor ajunge și gaz din Azerbaidjan, prin sistemul de gazoducte TANAP-TAP și, în situația în care Ucraina chiar va opri tranzitul de gaze rusești de pe teritoriul său spre țările Europei Occidentale, unica rută care ar mai putea fi folosită este Turk Stream, sistemul de conducte de pe fundul Mării Negre prin care gazele rusești ajung direct în nord-vestul Turciei și de acolo în Europa Centrală. Serbia și Ungaria, cel puțin, nu au niciun plan să renunțe la achizițiile de gaze rusești.

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 cu 100.000 de......
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ...