Planurile Tarom – Profit din 2015 şi reducerea cu 10% a personalului din 2013

Economica.net
21 03. 2013
tarom___a318_111___yr_asd___15633_net_55441800

„Planul de management pe care-l prezentăm astăzi (joi – n.r.) prevede reintrarea pe profit începând cu anul 2015 atunci când profitul va fi de 92 milioane lei, creşterea acestui profit la 173 milioane lei până în 2016, precum şi creşterea numărului de pasageri şi a gradului de încărcare. De asemenea, până la sfârşitul acestui an urmărim reducerea voluntară a personalului, în total circa 2.000 de angajaţi, cu 10%”, a anunţat preşedintele executiv al TAROM cu ocazia prezentării planului de management al companiei, expus de noua conducere privată selectată la sfârşitul anului 2012.

Compania vizează în principal asigurarea sustenabilităţii financiare, după reducerea pierderilor şi intrarea pe profit.

Astfel, în 2013 pierderea se va reduce până la 143 milioane lei, faţă de o pierdere estimată iniţial la 252 milioane lei. În 2014, pierderile companiei vor fi de doar 18 milioane lei, pentru ca din 2015 TAROM să treacă pe profit – 92 milioane lei, iar în 2016 acesta va fi de 173 milioane lei.

În prezent, TAROM are un grad de încărcare de circa 64 -65% în condiţiile în care media europeană este de circa 75%.

Actuala conducere a companiei vizează un grad de ocupare de 75 de procente în 2016 şi un număr de 2,6 milioane pasageri transportaţi anual, comparativ cu 2,3 milioane cât estimează compania că va transporta în 2013.

„Vrem să introducem o nouă strategie de marketing, concomitent cu un nou sistem de rute. De asemenea, vom renegocia unele slot-uri (n.r.-programe de zbor) astfel încât să efectuăm doar zboruri profitabile. Urmează să uniformizăm şi sistemele IT, şi de asemenea să reducem personalul cu 10 procente prin programe de retragere voluntară”, a explicat Christian Heinzmann.

Acesta a precizat că una din cele mai importante măsuri pe care le va lua compania este uniformizarea flotei pentru zborurile internaţionale.

„Vrem să uniformizăm flota pentru zborurile internaţionale, prin închirierea unui singur tip de aeronavă, ceea ce va reduce mult costurile atât de mentenanţă, cât şi de training şi combustibil. Probabil că vor fi două tipuri de aeronavă, de tip jet (n.r. fără elice) pentru cursele internaţionale şi turbo-propeller (n.r. – cu elice) pentru cursele interne ale companiei. În maximum trei luni vom face un caiet de sarcini astfel încât să vedem ce costuri implică acest lucru. Este posibil să avem şi un contract tip barter cu un producător de avioane, prin care acesta să preia actuala flotă, iar noi să închiriem de la el aceste aeronave”, a spus preşedintele Consiliului de Administraţie TAROM, Dan Pascariu.

Printre măsurile luate de companie pentru eficientizarea activităţii se mai află şi utilizarea Diviziei Tehnice pentru a atrage fonduri externe, renunţarea la operarea directă a curselor charter printr-o divizie independentă a TAROM şi reorganizarea rutelor.