Plata online cu cardul ar putea fi respinsă uneori, chiar dacă ai bani în cont, după 1 ianuarie. De ce și ce se schimbă

Potrivit directivei europene, până la data de 31 decembrie, toate băncile din România trebuie să implementeze noi măsuri de siguranţă a tranzacţiilor online, inclusiv autentificarea biometrică (prin face ID, amprentă) şi înrolarea tranzacţiilor în 3D Secure pentru evitarea fraudelor. Problema este că te poţi trezi cu tranzacţii respinse la plată, chiar dacă ai bani în cont. Asta dacă magazinul online de la care cumperi nu şi-a actualizat softul.
Gabriela Ţinteanu - mar, 29 dec. 2020, 12:24
Plata online cu cardul ar putea fi respinsă uneori, chiar dacă ai bani în cont, după 1 ianuarie. De ce și ce se schimbă

„Dacă în noul an vei avea parte de unele tranzacţii refuzate, nu considera că ai început anul cu stângul”, spune unul dintre mesajele transmise de ING Bank clienţilor săi. Posibila respingere la plată a unei tranzacţii, chiar dacă există bani în cont, are legătura cu o directivă a Uniunii Europene, care se aplică la toate băncile din România, denumită PSD 2 – Payment Service Directive, care implementează SCA.

În traducere, din ianuarie 2021, tranzacţiile online, cu cardul, vor fi supuse cerinţelor SCA – Strong Customer Authentication.

Aceasta presupune că plăţile trebuie confirmate printr-o autentificare mai strictă a ta în calitate de client al băncii, folosind cel puţin doi factori de autentificare, independenţi unul de celălalt: o combinaţie între parolă, PIN, card, dispozitiv mobil, autentificare cu amprentă,etc.

Mai exact, începând cu 1 ianuarie 2021 toate plățile cu cardul efectuate la magazinele online din Europa, inclusiv România, vor trece prin fluxul 3D Secure și de autorizare a plăților cu minimum doi factori (ceva ce ești – amprentă/face ID, ceva ce deții – telefon/cartelă, ceva ce cunoști – parolă/PIN), conform directivei europene.

Acest lucru înseamnă că unele tranzacții ar putea fi respinse, în situația în care magazinul online de pe care vrei să faci cumpărături nu a implementat acest protocol de securitate.

Există şi situaţii în care e posibil ca unii comercianţi să nu-şi fi actualizat încă protocolul de securitate 3D Secure, adică nu şi-au actualizat modalitatea de plată în conformitate cu legislaţia intrată în vigoare. Astfel, în momentul plăţii, comerciantul nu trimite o comandă de autorizare strictă către banca plătitoare şi atunci e posibil ca banca să fie nevoită să refuze tranzacţia.

De aceea, băncile recomandă în acest caz plată la livrare, preferabil cu cardul sau utilizarea Google Pay sau Apple Pay, pe care le poţi activa de pe aplicaţia iniţială a telefonului mobil.

Te-ar mai putea interesa și
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
Valoarea totală a ajutoarelor de stat aprobate în România a atins, în perioada 2019-2023, suma de 1,3 miliarde euro, iar peste 62% din proiectele de ajutor de stat aprobate au fost acordate......
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Una dintre cele mai rare și valoroase proprietăți istorice din România, un ansamblu de 4 case tradiționale cu șură ...
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului ...
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României