Plata unor daune de 510.000 de euro şi 30 de condamnări pentru firmele cu soft pirat

În 2011 Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Business Software au efectuat 250 de controale atât la companii care utilizau software neautorizat, cât  şi la distribuitori ai unor astfel de produse.
laurentiu.matache - mie, 08 feb. 2012, 10:17
Plata unor daune de 510.000 de euro şi 30 de condamnări pentru firmele cu soft pirat

Ca urmare a dosarelor penale înaintate instanțelor judecătorești, în 2011 s-au înregistrat 11 cazuri de condamnare pentru utilizare neautorizată de software şi 19 condamnări pentru distribuire neautorizată de software.

Tribunalul Bihor a pronuntat în 2011 cea mai mare amendă penală – 8.000 RON, venit la bugetul de stat, la care s-au adăugat despăgubirile acordate părţilor civile – titulari ai drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator (aproape 10.000 EURO).

Instanţele din Bucureşti au pronunţat în 2011 două hotărâri judecătoreşti de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare; astfel, administratorul unei companii implicate în activităţi de distribuire de software fără licenţă preinstalat pe calculatoarele vândute a fost condamnat de către Tribunalul Bucureşti la 6 luni de închisoare cu executare, iar Judecătoria Sectorului 6 a pronunţat o hotărâre de condamnare la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru distribuire neautorizată de software.

Despăgubirile totale solicitate în 2011 în dosarele de utilizare neautorizată sunt de peste 380.000 Euro, iar despăgubirile solicitate în dosare de distribuire neautorizată sunt de peste 130.000 Euro.

Acţiunile de verificare a respectării legislaţiei în materia drepturilor de autor, pentru care structurile specializate ale Poliţiei Române au competenţă, vor fi continuate conform legii.

„Prevenirea şi combaterea pirateriei software constituie una din priorităţile Poliţiei Române. Acest tip de criminalitate are un grad de pericol social ridicat atât prin prejudicile generate mediului de afaceri şi bugetului consolidat al statului, cât şi prin frecvenţa manifestării. Poliţia Română se bazează pe parteneriatul cu BSA pentru îndeplinirea unui obiectiv primordial de asigurare a unui mediu de afaceri curat şi stabil.”,  a declarat chestor de poliţie Dr. Liviu Popa, Inspector General al Poliţiei Române

Business Software Alliance şi Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă continuarea campaniei „Software-ul fără licenţă e un lux pe care nu ţi-l poţi permite!”, peste 13.000 de firme din România au primit scrisoarea comună a celor două instituţii prin care au fost informate asupra riscurilor asociate pirateriei software.

Până în prezent, 2.869 companii (22%) au primit consultanţă telefonică de specialitate, dintre care un procent de 51%, respectiv 1468 de companii, au completat şi au trimis formulare de audit intern. Campania de prevenire va continua şi în  prima jumatate a anului 2012 prin menținerea activă a liniei telefonice dedicate campaniei (021/529.71.95) și, mai mult, contactarea telefonică a tuturor companiilor care au primit scrisoarea.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...