Platforma AggregateEU a lansat prima licitaţie pe termen mediu pentru cumpărarea de gaze naturale

Comisia Europeană a lansat, joi, în cadrul platformei AggregateEU pentru achiziţii comune de gaz, prima licitaţie pe termen mediu în cadrul căreia cumpărătorii vor putea depune cereri de gaz care acoperă mai multe perioade de şase luni, din aprilie 2024 până în octombrie 2029, informează un comunicat de presă al executivului comunitar, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 16 feb. 2024, 20:55
Platforma AggregateEU a lansat prima licitaţie pe termen mediu pentru cumpărarea de gaze naturale

Licitaţia pe termen mediu este un serviciu nou propus de Comisie pentru a apropia cumpărătorii şi vânzătorii dincolo de criza pe termen scurt cu care ne-am confruntat în ultimele două ierni. AggregateEU va colecta cererea consumatorilor de energie din UE în cursul unei perioade de maximum 5 ani şi va supune această cerere unei proceduri concurenţiale de ofertare. Această licitaţie pe termen mediu urmăreşte să asigure stabilitatea şi previzibilitatea aprovizionării întreprinderilor participante în următorii ani, pe baza mecanismului de criză instituit în 2023.

„Pentru a aborda criza aprovizionării cu energie şi a preţurilor apărută de la invadarea ilegală a Ucrainei de către Rusia, am agregat şi am pus în comun cererea noastră de gaz în vederea atragerii de oferte mai bune pe piaţa internaţională pentru utilizatorii europeni de energie. Noul produs pe termen mediu pe care îl lansăm astăzi va continua să asigure stabilitate în anii care vin. Suntem convinşi că am trecut de perioada cea mai grea, dar pieţele rămân tensionate şi trebuie să creăm un grad cât mai mare de siguranţă posibil”, a declarat vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, Maros Sefcovic.

Această nouă licitaţie pe termen mediu va continua activitatea AggregateEU de asigurare şi de diversificare a aprovizionării cu gaz în urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Ea este rezultatul succesului înregistrat în urma celor patru licitaţii de achiziţii publice comune de gaz pe termen scurt, care s-au desfăşurat în perioada aprilie-decembrie 2023 în cadrul Platformei energetice a UE şi care au avut ca rezultat furnizarea a peste 42 de miliarde de metri cubi din cererea agregată de gaz din Europa, datorită unor furnizori fiabili. Licitaţiile pe termen scurt vor continua, de asemenea, pe parcursul anului.

Colegiuitorii au ajuns la un acord politic provizoriu în legătură cu pachetul de măsuri privind hidrogenul şi gazele decarbonizate, care va transforma achiziţionarea în comun de gaz într-un instrument permanent.

Pentru a participa la această primă licitaţie pe termen mediu, cumpărătorii şi vânzătorii trebuie să se înscrie şi să se aboneze la platforma AggregateEU. În această primă rundă, cererea trebuie depusă cel târziu până la 21 februarie şi va fi supusă procedurii concurenţiale de ofertare în perioada 26-27 februarie. De îndată ce cererea şi oferta sunt corelate prin intermediul platformei, întreprinderile individuale îşi negociază contractele la nivel bilateral.

AggregateEU este iniţiativa emblematică a Comisiei pentru agregarea cererii şi pentru achiziţionarea coordonată de gaz la nivel european, în cadrul Platformei energetice a UE, lansată în aprilie 2023, cu scopul de a face ca aprovizionarea cu energie a UE să fie mai diversificată, mai sigură şi mai coordonată.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...