Platforma de food ordering foodpanda vrea să opereze în peste 60 de oraşe în 2021, faţă de 36 localităţi în prezent

27 11. 2020
harta_orase_foodpanda_55680700

În 2020 compaia și-a extins operațiunile în 19 noi orașe. Printre orașele nou intrate în 2020 în portofoliul foodpanda se numără: Arad, Satu Mare, Suceava, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Focșani, Târgoviște, Alba Iulia, Botoșani, Deva, Drobeta Turnu Severin, Buzău, Târgu Jiu, Bistrița, Mioveni, Sebeș, Roman, Zalău și Slatina.

În ultimele 6 luni, pe fondul pandemiei și a extinderii accelerate pe plan local, numărul comenzilor pe platformă a crescut cu peste 100%. Potrivit reprezentanților companiei, în această perioadă, echipa foodpanda a pus rapid în practică o strategie de creștere pentru a sprijini restaurantele și comercianții parteneri afectați de măsurile impuse de autorități în pandemie, conștienți de rolul de intermediar între partenerii din industrie și clienții finali.

Astfel, pe lângă dezvoltarea parteneriatelor locale pentru livrarea de mâncare, compania și-a diversificat anul acesta categoriile de comercianți listați în platformă, extinzându-și serviciile de livrare în domeniul comerțului rapid. Din datele foodpanda, numărul partenerilor listați în platformă a crescut cu 200% în ultimul an, de la un număr de 2.000 de restaurante la finalul anului 2019 la 6.000 de restaurante și magazine în prezent.

Totodată, în 2020, foodpanda și-a mărit flota cu peste 3.000 de noi livratori la nivel național, pregătiți să livreze în siguranță un volum ridicat de comenzi în siguranță, asigurând astfel infrastructura necesară pentru asigurarea cererii ridicate din această perioadă.

„Ultimele luni au reprezentat pentru noi un catalizator de dezvoltare. Strategia de extindere accelerată pe care am implementat-o, atât din perspectiva noilor orașe, cât și a comercianților înrolați, ne-a permis să susținem industria locală parteneră, care trece prin momente de dificultate și să ne asigurăm că ecosistemul poate funcționa în continuare. De cealaltă parte, de la debutul pandemiei, am observat că utilizatorii noștri sunt mult mai atenți cu timpul lor, astfel că am văzut o oportunitate foarte mare de a livra mai mult decât mâncare și am pus bazele unei infrastructuri la nivel național care ne permite să facem acest lucru. În continuare, suntem de părere că tendința de a comanda online se va menține și vedem foarte mult potențial și în orașele mai mici, unde există un apetit foarte mare pentru serviciile noastre. De aceea, ne propunem ca, până la finalul anului 2021, românii din peste 60 de orașe din țară să se bucure de experiența de a comanda prin foodpanda”, a declarat Andreea Petrișor, Managing Director foodpanda România.

foodpanda este parte a grupului Delivery Hero, una dintre cele mai mari platforme de comenzi și livrări de mâncare la nivel global.