Platforma de modă GLAMI se extinde în Polonia
Misiunea grupului este aceea de a oferi o experiență online excepțională, atât pentru clienți, cât și pentru magazinele și brandurile partenere.
Platformele GLAMI atrag lunar peste 47 de milioane de vizitatori din 13 țări, punând la dispoziția acestora o selecție de peste 15 milioane de produse din 4.600 de e-shop-uri, dar și o varietate extinsă de peste 38.000 de branduri pe toate piețele, mai ușor de descoperit grație inteligenței artificiale, ce alimentează diverse tool-uri disponibile pe interfețele GLAMI.
În doar câteva zile, 1 milion de produse disponibile
Echipa GLAMI.pl este formată din 20 de profesioniști cu sediul în Wroclaw, iar partenerii-cheie pe plan local și internațional în e-commerce, precum e-obuwie, Modivo, Answear, Sportano, Spartoo și Remix, au început colaborarea cu GLAMI, oferind utilizatorilor aproape 1 milion de produse de la peste 500 de branduri și 15 magazine electronice.
GLAMI simplifică descoperirea modei și realizarea cumpărăturilor fashion prin investiții continue și utilizarea tehnologiei AI, facilitând o clasificare inteligentă și o selecție de modă adaptată fiecărui individ. În același timp, e-shop-urile partenere GLAMI beneficiază de un flux consistent de trafic calitativ și de clienți noi.
Investiții substanțiale în tehnologie
Odată cu intrarea sa pe piața din Polonia, GLAMI începe un nou capitol, consolidându-și poziția în Europa Centrală.
„În ultimii ani, GLAMI a făcut investiții substanțiale în implementarea tehnologiilor de învățare automată și a obținut rezultate excelente la capitolele recomandări personalizate de produse, sugestii similare și modele scalabile de gestionare a conținutului”, a declarat Igor Smolny, coordonatorul departamentului de Market Development GLAMI Group.
„Lansarea GLAMI.pl aduce aproape o echipă locală experimentată, cu o cunoaștere profundă a pieței, dar și o echipă internațională, cu sediul în Praga, care va continua să impulsioneze dezvoltarea continuă a platformelor noastre. Mai mult, lansarea din Polonia oferă e-shop-urilor conectate acces la piața atractivă de comerț virtual din această țară. Planul pentru lunile următoare vizează integrarea mai multor parteneri în platforma noastră și stimularea creșterii numărului lor. Suntem încântați de acest pas, care se aliniază cu strategia noastră pe termen lung – aceea de a construi cea mai bună și recunoscută platformă online de descoperire a modei din Europa”, punctează Ján Kešelák, CEO GLAMI Group.
Prin soluții bazate pe inteligență artificială, GLAMI oferă o tehnologie care, în alte circumstanțe, ar putea fi inaccesibilă pentru multe magazine electronice mici din pricina costurilor. În plus, hiperpersonalizarea îi ajută pe clienți să navigheze facil în lumea copleșitoare e-commerce și să ia decizii de cumpărare simplificate.
Despre GLAMI
GLAMI, cea mai importantă platformă online europeană de descoperire a modei, se angajează să dezvăluie date și informații relevante despre starea sectoarelor de e-commerce în țările în care operează, prin proiectul de analiză pe termen lung Fashion (Re)search. GLAMI Fashion (Re)search este singurul sondaj în derulare dedicat modei, care observă, monitorizează și înregistrează tendințele actuale din nouă țări europene. Alături de GLAMI Polonia, și GLAMI România face parte din GLAMI Group, companie care își dorește să simplifice procesul de descoperire a modei prin intermediul tehnologiei și care este prezentă în 13 țări.