Platforma de telemedicină ATLAS.app atrage o investiție de 500.000 de euro de la eMAG Ventures

ATLAS - atlas.app, start-up românesc de telemedicină, a atras o investiție de 500.000 euro de la eMAG Ventures, programul de investiții pentru companii de tehnologie, cu scopul de a continua dezvoltarea platformei la nivel local și regional și de a facilita accesul la servicii medicale pentru cât mai mulți oameni cu ajutorul tehnologiei.
Lidia Neagu - mie, 30 mart. 2022, 14:00
Platforma de telemedicină ATLAS.app atrage o investiție de 500.000 de euro de la eMAG Ventures

Fondată în 2016 de Mihai Bran, medic psihiatru și de Bogdan Lefter, platform architect, ATLAS.app numără astăzi 400.000 de utilizatori care pot beneficia de consultații online în psihoterapie, medicină, nutriție, parenting, coaching sau wellbeing financiar.

În urma tranzacției, cei doi fondatori păstrează 87,5% din acțiuni și se vor ocupa în continuare de  dezvoltarea business-ului.  

 Dacă la început platforma oferea în special servicii de consiliere psihologică și de psihoterapie, oferta s-a extins treptat și către noi arii de expertiză, datorită cererii tot mai mari, inclusiv din partea companiilor.

Anul trecut, numărul utilizatorilor platformei a crescut cu aproximativ 70% față de 2020, în timp ce numărul utilizatorilor din afara granițelor țării a înregistrat o creștere de 30%. Cea mai mare creștere, de 80%, au înregistrat-o serviciile de nutriție, urmate de cele de parenting (70%) și cele de psihoterapie (50%). 

ATLAS își propune să digitalizeze mare parte din serviciile medicale private care se ridică la aproximativ 15 miliarde de lei și se află pe un trend crescător, potrivit estimărilor.

„Am reușit să ne dezvoltăm organic, solid și sănătos prin investiții proprii și cu multă perseverență, cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație, iar rezultatele de până acum se datorează echipei noastre, formată din colegi competenți și dedicați, care vor și pot să ducă experiența serviciilor de sănătate la următorul nivel prin digitalizare. Investiția atrasă de la eMAG Ventures este o confirmare a rezultatelor pe care le-am obținut până în prezent și ne dă încredere că vom reuși să contribuim la dezvoltarea acestui segment de piață. Suntem pregătiți pentru nivelul următor și, prin parteneriatul cu eMAG, vom continua dezvoltarea în România și ne vom extinde prezența și la nivel regional”, au declarat fondatorii ATLAS, Mihai Bran și Bogdan Lefter.

„În contextul în care nevoia de servicii medicale este în creștere, tehnologia face și mai accesibil accesul la recomandări și soluții din partea unor specialiști de top unui număr cât mai mare de oameni. Ne-am propus de la început să investim alături de antreprenori care folosesc tehnologia pentru a dezvolta soluții inovatoare în beneficiul direct al oamenilor, iar ecosistemul creat de Mihai și Bogdan oferă servicii de care avem nevoie cu toții”, a declarat Bogdan Axinia, Managing Director eMAG Ventures. 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...