Platformă e-commerce: creșteri de aproape 50% în valoarea vânzărilor în weekendul cu Black Friday şi Cyber Monday

17 11. 2020
black_friday_65696900

Astfel, la nivel de valoare a vânzărilor, în perioada 13-15 noiembrie s-au înregistrat creșteri de 47%, respectiv de 31% în numărul comenzilor, față de Black Friday 2019.

„Cifrele înregistrate au fost chiar ușor peste estimările noastre, care se situau undeva la 35% creștere față de anul trecut. Am observat că a crescut inclusiv valoarea medie a comenzilor, ceea ce a generat cifre mai mari pentru magazinele de pe platforma ecommerce MerchantPro. Ne-am bucurat să vedem că magazinele de pe platformă și-au luat măsuri din timp pentru a avea un flow eficient, iar pentru magazinele aflate la primul Black Friday a fost momentul ideal pentru a se face remarcate”, a precizat Arthur Rădulescu, CEO MerchantPro.

Cyber Monday, creștere spectaculoasă de 70% în valoarea comenzilor
Dinamica pozitivă a continuat și luni, 16 noiembrie, pe fondul faptului că multe magazine au ales să continue promoțiile și în această zi. Unele au făcut o promoție specială, respectând tradiția din comerțul american, mergând pe reduceri noi marcate Cyber Monday, însă cele mai multe au preferat să păstreze campania existentă, de Black Friday.

Astfel, s-au înregistrat creșteri de 44% în numărul comenzilor, respectiv 70% în valoarea vânzărilor. Cele mai dinamice domenii au fost, de Black Friday, IT, inclusiv diverse accesorii, fashion, beauty, home&deco, dar și produse de îngrijire, curățenie etc.

Trendul ascendent va continua și în perioada următoare, marcată de sărbătorile de iarnă. Recomandările MerchantPro sunt ca toți comercianții să-și adapteze strategia de marketing astfel încât să-și păstreze vizibilitatea în zgomotul evident de promoții ce urmează, punând-o în acord cu resursele tehnice și un flow coerent în proceduri, de la comandă la livrare.

MerchantPro este un proiect al companiei ShopMania Ne. Platforma este folosită la nivel regional, iar peste 5.000 magazine online i-au utilizat funcţionalităţile în cei peste 10 ani de prezenţă pe piaţă. Magazinele online active care utilizează platforma MerchantPro în România au listate un număr total de peste cinci milioane de produse.

ShopMania Net a avut o cifră de afaceri de un milion de euro în 2019. Compania operează comparatorul de preţuri Shopmania.ro şi platforma de e-commerce MerchantPro, care reprezintă 50% din business.