Platforma locală Coreto prin care utlizitarii pot învăţa despre criptomonede se lansează pe 12 aprilie

30 03. 2021
alpha-visual-02

Scopul principal al platformei este acela de a crea un spațiu sigur, cu informații verificate, putând fi folosită atât de începători, cât și de cunoscători ai industriei. Cu ajutorul Coreto, comunitatea se va putea conecta cu traderi experimentați, a căror performanță anterioară poate fi verificată și urmărită cu ajutorul beneficiilor oferite de tehnologia blockchain. Prin facilitarea legăturilor dintre echipele proiectelor de blockchain și utilizatorii platformei, Coreto își propune să devină sursa principală de informație cu privire la domeniul criptografic și nu numai.

“Credem că prin crearea unei experiențe plăcute și prin participarea activă la procesul de educare, vom reuși să oferim profunzime și semnificație unui mediu complex și tehnic precum blockchain. Scopul nostru este de a educa, dar și de a oferi noi mijloace de expunere celor care își desfășoară activitatea în mediul online”, spune Iustina Faraon, CEO & Co-founder Coreto.

Una din principalele caracteristici ale platformei Coreto este Staking of Opinion Pool (SOOP), un instrument unic în acest moment în spațiul blockchain. SOOP presupune ca ori de câte ori cineva face o predicție sau o analiză a unui proiect, va putea să o susțină prin adăugarea tokenilor COR în Staking of Opinion Pool-ul dedicat proiectului respectiv.

Această acțiune reprezintă modalitatea prin care cineva își susține cu asumare opinia în fața comunității.
Pe lângă SOOP, utilizatorii platformei vor putea accesa clasamente generate de-a lungul timpului și vor putea să evalueze rapid reputația celorlaltor membri, prin intermediul indexurilor de performanță și de încredere. Acestea din urmă reprezintă componentele principale care stau la baza construirii unei reputații bazate pe informații exacte.

Până în prezent, 1.000 de persoane s-au înscris și și-au exprimat dorința de a deveni primii utilizatori ai versiunii Alpha. Cu toate acestea, accesul este limitat și doar primii 500 înscriși vor putea să o testeze. Cei care doresc să își rezerve username-ul, se pot înscrie pe lista de așteptare, urmând să fie notificați cu privire la perioada următoare în care se vor testa noi funcționalități.

Începând cu 12 aprilie, primii 500 de utilizatori care și-au rezervat locul pe platformă vor testa principala caracteristică pe care Coreto o aduce în lumea criptomonedelor – Staking of Opinion Pool (SOOP).

Scopul acestei prime versiuni este de a testa și de a perfecționa atât interfața și modul de interacțiune al utilizatorilor cu platforma, cât mai ales algoritmii ce stau la baza calculului indicatorilor de Performanță și Încredere (Performance & Trust) care alcătuiesc reputația utilizatorilor.