Platforma Stockday își extinde serviciile si va oferi peste 40 de mărci de băuturi, ca urmare a asocierii dintre Heineken România și Coca-Cola HBC România

La patru ani de la lansare, Stockday, platforma de comerț online business-2-business, dezvoltată de Heineken România, își extinde și diversifică oferta, prin includerea portofoliului Coca-Cola HBC România, liderul industriei locale de băuturi.
Ion Dobreanu - mie, 31 mart. 2021, 17:26
Platforma Stockday își extinde serviciile si va oferi peste 40 de mărci de băuturi, ca urmare a asocierii dintre Heineken România și Coca-Cola HBC România

Extinderea are loc ca urmare a asocierii dintre cele două companii, prin vânzarea de către Heineken România a unui pachet de acțiuni, reprezentând jumătate din capitalul social al societății Stockday, către Coca-Cola HBC România. Acest parteneriat a primit avizul din partea Comisiei Europene, informează Stockday prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.

Astfel, platforma Stockday, care se adresează revânzătorilor, industriei HoReCa și comerțului tradițional, va asigura distribuția tuturor produselor din portofoliile ambelor companii, în București și alte 8 județe selectate. Disponibilă 24/7, platforma online le va oferi clienților următoarele beneficii: acces direct la peste 40 de mărci de bere, cidru, băuturi răcoritoare carbonatate, sucuri, apă, energizante, ceaiuri, cafea și premium spirits, la campanii și promoții, precum și eficientizarea proceselor end-to-end derulate de clienți.

“Ca o recunoaștere a performanței și eforturilor depuse de echipa Stockday în ultimii ani, într-un business de pionierat pe piața locală, mergem mai departe, cu un nou pas, foarte important, în dezvoltarea sustenabilă și durabilă a companiei. Stockday va beneficia de investiții și know-how din partea ambilor producători, în vederea eficientizării și îmbunătățirii activității de distribuție a produselor către clienții din Retail Tradițional și HoReCa. Aceasta este o veste extraordinară, vom reprezenta doi producători importanți pe piața locală, cu portofolii puternice și complementare, crescând astfel relevanța noastră în fața clienților”, a declarat Virunga Mina, Stockday Business Unit Manager.

Asocierea în cadrul Stockday susține strategiile de business ale celor două companii, orientate tot mai multe spre oferte și servicii personalizate, care să sprijine nevoile de creștere ale clienților. Pornind de la noua realitate a pieței și tendințele de digitalizare, parteneriatul vizează eficientizarea și îmbunătățirea activității de distribuție a produselor către clienții din retailul tradițional și HoReCa.

“Investim constant în soluții inovatoare și durabile. Stockday reprezintă un instrument digital care oferă suport 24/7 în activitatea clienților noștri și o modalitate prin care aceștia își pot evalua și îmbunătăți performanța. Ne bucurăm să lucrăm alături de Heineken România și suntem convinși că astfel de parteneriate sunt benefice pentru dezvoltarea industriei în care activăm.” a adăugat Jovan Radosavljevic, General Manager, Coca-Cola HBC România.

”La Heineken, ne mândrim cu istoria noastră în România, iar colaborarea cu clienții și partenerii se află în centrul activității noastre. Alături de distribuitorii noștri și clienții Modern Trade, acest nou parteneriat adaugă un nou nivel la route-to-market-ul nostru, prin faptul că Stockday oferă servicii extraordinare, diversitate și oferte competitive”, a adăugat Dan Robinson, Managing Director, Heineken România.

Despre Stockday

Dezvoltată în 2017 de către Heineken România, platforma Stockday reprezintă un nou tip de route-to-market, online, care răspunde tendinței ascendente de digitalizare. Prin intermediul platformei, clienții au access direct la produsele din portofolile celor 2 producători, la campaniile și promoțiile acestora. Platforma este un instrument disponibil 24/7, care are drept beneficiu principal eficientizarea proceselor end-to-end derulate de client: efectuarea comenzilor, vizualizarea stocurilor disponibile, implementarea campaniilor și a promoțiilor, efectuarea de plăți, vizualizarea statusului comenzilor.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...